Poate va intrebati cum isi petrec alti oameni din lume Sarbatorile de Paste. Ce fac in mod deosebit oameni de aceeasi religie sau de religie diferita, din regiuni apropiate sau mai indepartate in timpul acestor sarbatori, pentru unii cele mai importante sarbatori din an, sarbatorile pascale.
Unii dintre vecinii nostri, bulgarii, au un joc in ziua de Paste. Fiecare membru al familiei arunca un ou unul de la celalalt si cel care ajunge la final cu oul intreg va avea succes deplin in anul respectiv. Si tot la bulgari oul se ciocneste de peretele bisericii, iar asa cum la noi e bine sa te speli dimineata cu apa in care a fost pus un ou si un banut, la ei cea mai in varsta femeie din familie mangaie obrajii copiilor cu primul ou vopsit.
In Belgia cel mai urmarit de catre copii este batranul care zboara pana la Roma pentru a le aduce oua de la Papa.
In Franta clopotele bat dimineata in semn ca domnul a inviat iar oamenii se imbratiseaza de bucurie. Copii cauta ouale ascunse de parinti prin camere sau gradina. Se spune ca cel care va gasi cele mai multe oua va avea noroc tot anul.
In Germania prietenii isi daruiesc unul celuilalt oua vopsite in diverse motive traditionale iar pe dealuri, in unele zone, se ard brazii care au fost impodobiti de Craciun, in semn ca iarna a trecut si ii face loc primaverii.
In Anglia sarbatoarea este primita cu festivaluri, parade si cu sportul traditional in prima zi de luni dupa Paste, rostogolitul oualor pe un deal. In functie de regiune castiga oul cel mai rezistent, cel care ajunge primul in vale sau care trece prin unele obstacole.
Italia are o specialitate renumita: mielul bine prajit, Agnellino, servit cu anghinare si piper. Si aici copiii cauta oua ascunse, iar in Vinerea Mare este reconstituit ritualul spalarii picioarelor. Se aleg 12 barbati saraci din parohie, care simbolizeaza cei 12 apostoli, iar preotul, actionand ca Iisus
Hristos, le spala picioarele.
In Polonia exista obiceiului udatului. Oamenii arunca cu apa unii pe altii pentru a fi sanatosi. Tot aici masa este decorata festiv de Paste cu frunze verzi, mancarea traditionala fiind asezata direct pe acestea.
Incondeierea oualelor este una dintre traditiile pascale de baza din Rusia.Aici oamenii obisnuiesc sa sparga ouale rosii folosind cuie, traditie ce aminteste de rastignirea Domnului Isus Hristos.
Dupa slujba de Inviere rusii obisnuiesc sa serveasca cina impreuna cu toti membrii familiei. Pe langa multe delicatese, in cadrul mesei de Paste rusii servesc si o prajitura special preparata pentru aceasta sarbatoare, numita „kulich”.
