Maria
Multumesc pentru aceste poze, pentru descrieri, pentru ca o sa ne mai pui poze...este extraordinar de frumos in satul tau.
Cum o cheama pe bunica ta? Ma refer la numele mic...este superb la ea acasa; SUPERB!

Ma bucur sa vad frumuseti de poze si faptul ca si altii au avut norocul unor bunici minunati! Ai mei bunicuti au stat in Severin si pentru mine vacantele de vara petrecute cu ei imi raman in suflet pentru o viata intreaga! Fiecare amintire e minunata, plimbarile prin parcuri, dusul la piata sau la croitoreasa cu bunica.. iarna cu coptul cozonacilor in plita cu lemne, bunicul trezit cu o jumate de ora mai devreme decat noi sa faca focul, mirosul de lemne ars si cojile de portocala puse la uscat..
E un sentiment pe care il pot exprima cu greutate pentru ca nu sunt destule cuvinte sau nu am eu maiestria de a imi exprima dragostea fata de ei..si dorul..
Cei care au inca bunicii in viata, bucurati-va de ei!

Uitandu-ma la pozele tale, mi-au dat lacrimile! Mi s-a facut un dor de satul bunicii, de bunica mea, mamaliga in ceaun , cuptorul cu lemne si de tot ce tine viata la sat.
Este absolut superba casa bunicii tale.Imi plac mult paturile cusute cu mana, si toate peretarele!Este un loc mirific.
Sa-ti traiasca bunica Maria!!
Eu iti multumesc pentru aceste minunate poze, sa traiesti o 100 de ani!!

Paste Fericit tuturor celor care sarbatoresc acum Sfintele Sarbatori de Paste!!! Multa sanate si fericire voua si familiilor voastre!!

totul e superb. eu nu am avut bunici la tara, dar daca as fi avut asa mi-ar fi placut sa arate. mi-a placut cum arata casa in interior, e atata caldura si pace acolo...

Maria, cate emotii mi-ai dat cu pozele astea! Ce multe amintiri mi-ai rascolit! Cat de mult seamana cu locurile bunicii mele, stinse demult.
Imi place zidul alb al casei, dat cu var-var, soba de lut, cu plita, pe care ne prajea bunica felii rece de mamaliga si apoi intindea povirla (magiun/gem de prune). gradina plina cu de toate, cu papusoiul intotdeauna mai inalt decat mine,cu nucul mare sub care nu ne lasa bunica prea mult sa stam, nu-mi mai amintesc de ce. si-n fundul gradinii, curgea molcoma si susuranda garla satului. garla aia pe care orice satuc o are. si-mi mai amintesc mirosul pe care-l lasa cireada, seara-n asfintit, cand venea fiecare vaca la casa ei, fara s-o mane cineva din spate. parca mai astept inca sa ne vina randul la stana, sa ducem mancare la ciobani, sus pe deal si sa ne luam portia de cas,
Imi place pavajul curtii, cu iarba itindu-se dintre dalele de piatra, fanarul pregatit pentru iarna si gardul cu uluci decolorate de arsita si ploile copilariei.
Maria, nu mai stiu sigur daca descriu ce-am vazut sau ce-mi amintesc, asa de tare m-ai emotionat cu pozele tale!

Si mie mi s-a umplut inima de caldura cand am vazut pozele tale. Tare bine e la tara! Eu nu mai am bunici, dar avem casa lor si acum este resedinta familiei. Mai pastreaza aerul "de odinioara".

Multumesc pentru poze.

Am citit undeva că Raiul e aici, pe Pământ. Dacă-i adevărat – şi cred că e – io am fost acolo, în spaţiul şi timpul potrivit. Spaţiul era la ţară iar timpul era când aveam f’o nouă-zece ani. Eva încă nu apăruse.

Şedeam la sora bunică-mii, în casa lor din chirpici cu două camere, din care una era “în casă” iar cealaltă era “odaia”. Odaia era numai pentru musafiri, io fiind de-al casei, nu aveam voie să dorm acolo. Musafirii, chiar dacă erau poftiţi în odaie, renunţau urgent. Acolo era un coşciug (tron) şi-o cruce de lemn – şi le făcuseră din timp, să nu-i surprinză Marea Călătorie nepregătiţi. Celălat tron şi crucea aferentă, erau în pod. L-au trimis pe-un unchi de-al meu (de la Bucureşti, deci cam slab de înger) să ia nişte ceapă: du Ghiţă maică de ia nişte ceapă! Da, ţaţă, de unde să iau? Din pod, maică! A pus scara, s-a urcat, a deschis uşa podului şi-a căzut cu tot cu scară! Ce maică, te speriaşi? E tronu’ lu’ nen-tău, de’ !

Atunci şi acolo nu aveam nevoi.
Mă trezeam dimineaţa (adică mă trezeau lighionele care cotcodăceau, guiţau, piuiau...), beam o cană de lapte şi plecam să duc vaca la drum (de-acolo o luau ăi de erau de rând cu vacile). P’ormă veneam şi-ntrebam de program. Prima dată m-a trimis să pasc curcile.
Bun! Le luai dindărăt şi le mânai pe câmp. Nu era nevoie, ele ştiau programul mai bine ca mine. Dar cam indisciplinate, se împrăştiară peste tot. Io ce zic, stai să le-nvăţ să mergă încolonate şi le dădui f’o două bice pe spinare. Când săriră curcanii pe mine, mă uitai jur-împrejur şi dac-am văzut ce nu e nimeni să mă vază, o rupsei la fugă!
Dac-am văzut io că toate merg şi fără mine, mi-am făcut program de plimbare. Peste tot, prin zăvoaie, prin luncă, pe malu’ gârlii...Se-auzea doar un murmur al frunzelor, al apei şi rar vre-o pasăre. Oprelişte n-aveam decât la pădure, că erau mistreţi.
Când bătea soarele-ntr-un anume fel, mă-ntorceam. Asistam la “ritualul mămăligii”.
Asta era cam aşa: Ioane, până toc io de raţe, pune tuciu’ de mămăligă! Păi dar’. Il punea. Auzi Ioane, că tot pusăşi tuciu’, fă şi păsatu’! “Păi dar’ ”. Făcea şi păsatu’. Auzi Ioane, mestecă şi mămăliga, că viu şi io acu’... “Păi dar’, pune Ioane tuciu’, fă Ioane şi păsatu’, şi-acu fă şi mămăliga, tot Ion săracu’…
Mâncam. O ciorbă de te-miri-ce, care pâlpâia din zori într-o oală de lut pusă pe pirostrii şi-o mâncare de verzituri. Duminica aveam şi vre-o orătanie, în rest nu. Desert, din pom.
Jumări din garniţa cu untură numai la musafiri deosebiţi, prăjite-ntr-o tigaie ca de teflon. De neagră vreau să spun, nu cred că se inventase teflonul pe-atunci.
Ne odihneam un ceas – două şi plecam din nou să bat coclaurile. Pân’ să plec, luam o roşie din grădină şi-o mâncam cu-n boţ de caş, pus la scurs dimineaţa. Sigur, roşia n-o mâncam chiar aşa ruptă din vrej, întăi o lustruiam pe turul pantalonilor, apoi o lingeam şi-o dădeam cu sare.
Cu ţoalele iar n-aveam probleme, aveam un tricou şi pantaloni scurţi de doc, pentru care eram invidiat de toţi băieţii din sat. Ei aveau maieuri şi şorturi d-alea negre, de le luam la sport. Aveam şi tenişi chinezeşti, dar ăia nu-i purtam decât la venire şi la plecare. Umblam desculţ, că “gumari” pe măsura mea nu găseam. Oricum îmi era mai uşor să mă spăl pe picioare decât să spăl ciorapi, tenişi, etc.
Am observat chiar şi-un fel de discriminare, când m-a trimis să iau pâine. Pâinea se făcea la brutărie, o dată pe săptămână. M-am dus şi-am băgat de seama că la codă sunt numai muieri. Când mi-a venit rândul, am dat bonul (de la CAP se dădeau nişte bonuri de pâine, în funcţie de câte zile de muncă făceai) şi mi-a trântit ăla o pâine enormă pe tejghea. Am pus mâna s-o iau, m-am fript, că atunci era scoasă din cuptor şi-am înţeles de ce numai muierile veneau să ia pâinea: ele aveau şorţ, iar şorţul, dacă-l îndoiai într-un fel anume, devenea un fel de plasă. Neavând şorţ, am improvizat rapid, am scos tricoul şi-am pus pâinea-n el. Ajuns cu ea acasă am rămas surprins că n-o pune pe masă, ci sub masă, pe nişte frunze de nuc.

Mă opresc, m-a cam luat valu', da' prea era frumos!

Puiule, te iubesc mai mult ca pe Ion Creanga!
pe cuvant!

Nu te opri nene Puiu...Si eu ca si Arcadia, I love you... la fel si un pic peste Ion Creanga. M-a uns la inima povestea ta si mai vreau! Mai vreau!

Arcadia şi Brati

Maria e "de vină" c-a pornit subiectu'.

(Uitai să vă spui, acu' io fac şi păsatul şi mămălga, şi tot în tuci! )

Nenea Puiu, ce frumos ne mai povestesti matale! Nu te opri, au dreptate fetele!

Acest mesaj a fost editat de any_annette: Mar 22 2008, 10:38 PM

Superbe imagini!!!!!!Bravo celora care au avut cuvinte..eu nu am..
Imaginile astea,si povestile lui Puiu..nimic mai frumos!!!

Maria ce locuri de poveste,eu nu am avut bunici la tara,amintirile mele cu "tara" sunt putine
si culese din vizite pe la cunostinte dar era tare bine si frumos.
Multumesc ca m-ai primit in vizita (chiar si virtuala) la tine la tara.

Nea puiu,minunat povestit,tocmai cand m-a prins povestea te-ai oprit...pacat ca te-ai oprit era tare bine
tocmai muscam din rosia cu sare(chiar daca la oras, am si eu gradina si cand eram mica,rosia cu sare
era mai aromata ca acum...)

nene Puiu mai lasa sa'ti curga din cuvinte pe aici ca tare fain le mai brodesti
ti'am vazut cateva din pozele copilariei si acu' parca vad tat filmul

Astep cuminte, nea Puiule sa iti mai vina inspiratiunea si sa ne mai spui, ca tare frumos ne povestesti. Eu stau cuminte ,pa o lavita de asta moderna si cand vad asa poze si "aud" asa povesti mi se inmoaie sufletul si-mi vine sa-mi vin acasa, repede,repede. Uite asa stam si noi pe prispa la casa bunicilor, cu vecini, cu nepoti, cu cine se nimereste si vorbim pana pe la 1-2 noaptea, de strabuni, de copilarii, de izlazuri, de paduri. Cand te-am citit pe tine, e ca si cum te-as fi ascultat.

Saru' mana.

Vă mulţumesc de vorbele cele bune şi-mi pare bine că v-a plăcut. Şi mie-mi plac foarte multe din cele ce citesc aici şi mă bucur să pot da şi io ceva-n schimb!

M-a mai impresionat şi modul în care se ajutau, la nunţi, la pomeni… Fiecare venea cu câte ceva, bătătura se umplea de ceaune uriaşe, mese, scaune… La cinci dimineaţa deja apa fierbea. Vorba nu era prea multă, făcuseră d-astea de prea multe ori înainte ca să se mai încurce la ceva.
La pomeni felurile se serveau invers, întîi pilaf sau varză, apoi ciorba. La băutură se respecta sensul, adică ţuica era la-nceput.
Nunţile se vesteau cu alai prin sat, erau nişte flăcăi cu costume naţionale, călări pe deşelatelea, cu bradul, cu plosca, era frumos.

Imi mai vin în minte frânturi de imagini, puişorii de găină cei abia ieşiţi din ou, pe care-i ţinea un timp într-o căciulă veche, sau cloşca cu bobocii de raţă (ăştia intrau în apă iar cloşca făcea treişpe-paişpe pe mal, nelăsând pe nimeni să se-apropie, faza era demenţială), porcul trântit în noroi care mă chema să-l scarpin pe la-ncheieturi (ridica un picior şi grohăia moale).

Am văzut şi-un taurul, ăsta şedea-n singur în grajd, când îl scotea nu-l lega cu funia de coarne, ca pe vaci, ci de belciug (ăsta era aşa, un fel de piercing, da’ mai mărişor… ).
Munca lui era răsplătită cu doi poli (40 de lei) şi-un mertic de porumb (un fel de bidon cu boabe) pentru fiecare…ăăă…treabă rezolvată. Bună slujbă-ntr-un fel, mi-am zis io, dar cică nu era chiar aşa.

Mai erau nişte semne, du-te mă la poştă, cred că ai scrisoare. De unde ştii? Păi nu vezi, cântă coţofana în pomul de la drum! Câte-odată se nimerea.

De spus ar mai fi, când le-o veni rândul le-oi mai spune!

Mi-a placut faza cu cotofana care "anunta" venirea postei!!

Acest mesaj a fost editat de any_annette: Mar 24 2008, 01:37 PM

Pozele tale m-au facut sa imi aduc aminte de copilaria fericita la tara, la bunici, intr-o ograda cu animale multe si familie mare! si mie mi-au dat lacrimile citindu-va toate postarile! Imi revin in memorie franturi, cele mai placute sunt cele de la diverse sarbatori, cand lipeam 3-4 mese in casa sau in gradina si se aseza masa! bunica scoatea o fata de masa cusuta de ea, si eu o ajutam sa puna masa. puneam stergare la fiecare in fata si tacamuri! dadeam fuga in gradina si rupeam leustean, patrunjel, scoteam ceapa , rupeam ardei iute si gras , le spalam si le asezam pe masa! bunica aducea painea invelita in stergare si o rupea , impartind-o la fiecare si felurile de mancare veneau pe rand la masa, scovergile cu branza de oaie, borsul de peste sau supa de gaina, tocana de cartofi, pilaful de cocos, fripturica cu sos, mamaliga cu branza, ciulamaua de porumbei, toate aveau farmecul lor si un gust cum niciodata nu am sa mai intalnesc! Imi lipsesc tare mult zilele acelea si am sa le port in suflet mereu cu drag si acum mi-e greu sa vad acea casa pustie si darapanata ...

Acest mesaj a fost editat de anomiss: Mar 24 2008, 02:32 PM

sim, ma enervezi , m'ai inlacrimat

desi am avut/am si eu "tzara"... am crescut intre betoane si ma uit la povestile voastre ca un copil sarac la ciocolata
dar recuperez acum cat pot .

lasa ca eu mi-am intins toate smacurile pe mecla citind topicul asta si postand! sa recuperezi si sa iti traiesti visele Geo, asta iti doresc.