ce nebunie, cat de frumos, ma bucur pentru ei si ii invidiez!
calatorie placuta!

Acest mesaj a fost editat de Bogdana: Feb 15 2010, 11:55 AM

Foarte interesant interviul! Eu am citit pe blog de la coada la cap; inca nu ajunsesem la interviu. Imi place in mod deosebit degajarea (sufleteasca si materiala) cu care au ales sa porneasca in aventura asta.
Bravo lor! Jos palaria pentru astfel de oameni!



Abia astept s-o recitesc! Iar pozele sunt exceptionale Ce Niagra Falls?! Iguazu e de o mie de ori mai spectaculoasa!

Multumim Cris inca o data ca macar pentru cateva minute ne-ai oferit ocazia sa ne transpunem intr-o alta lume!

Multumim pentru gandurile bune, suntem Sandi si Stef, momentan in Arica, Chile!

Ne bucuram ca povestile si pozele noastre va plac, si daca aveti vreo intrebare, ceva ce noi nu am scris pe site, sa ne spuneti. Noi mai intram pe aici si daca putem, vom raspunde cu mare placere. Doar sa aveti rabdare cu noi, pentru ca nu gasim net in fiecare zi, si poate va trece ceva timp pana revenim.

Multumim!

Sandi si Stef, de pe www.8luni.ro

PS: Multumim lui "mami de calatori" pentru reclama

Buna!! Sandi,Steff

Calatorie frumoasa in continuare si multumim pentru lumea fascinanta in care am intrat datorita voua.

Pentru ca am avut o saptamana extrem de incarcata, nu am mai avut curaj sa selectez din site-ul copiilor povestea unei cascade uimitoare. Acum cred ca putem reveni pe taramuri Sudamericane. Deci la drum....prima oprire, pe dreapta Iguazu Falls de Brazilia, sau pe stanga? NUUUU..., pe stanga e Iguazu Falls de Argentina. Sigur???? Atunci pe dreapta va rog!

IGUAZU FALLS

Iguazu este cea mai mare cascada din America de Sud, ca si debit de apa. Cea mai inalta este Angels Fall din Venezuela. Fiind la granita dintre Brazilia si Argetina, fiecare tara are cate un parc unde se poate vedea una din partile cascadei. Noi am fost in Brazilia prima data, si apoi in Argentina, pentru ca asa ne era la indemnama (venind din Rio). Dar s-a dovedit a fi o potriveala excelenta, partea argetiniana este mult mai spectaculoasa si a fost bine ca am vazut-o la final.
In Brazilia am nimerit extrem de prost, intr-o zi de duminica, sarbatoare nationala (Day of the Dead), si erau sute de brazilieni in vizita, in plus fata de toti turistii obisnuiti. Asa ca am acceptat oferta celor de la hostelul unde ne-am cazat, si am cumparat transport si bilete prin intermediul lor, pentru a evita statul la cozi. Pretul a fost mai mare, evident, dar in final s-a meritat, cand am vazut ce cozi erau acolo... prima coada ar fi fost la autobuzul care te duce pana in parc, apoi la casa de bilete, apoi la autobuzul care te duce pana langa cascada (sunt multi km de mers deci nu ar putea fi evitat).
Insa prima oprire la Iguazu a fost un parc de pasari, nu cascada. Am intrat acolo fara cine stie ce asteptari, dar a fost excelent! Foarte frumos amenajat, si cu o multime de pasari pe care nu am fi reusit sa le vedem atat de aproape, in mediul lor natural. Erau si pasari pe care le vedeam de la distanta, tinute in custi separate, dar cele mai multe erau tinute in niste custi imense, in care intrau si turistii, si ne puteam plimba printre ele. A fost super simpatic, chiar de la prima cusca in care am intrat. Noi ne uitam fascinati la niste tucani care zburau foarte aproape de noi, si apoi am vazut ca te lasa sa pui mana pe ei, ba chiar fac si niste zgomote ca torsul pisicii. Simpatici foc, doar ca rontaie tot ce prind, si in special prefera fermoarele de la rucsaci.










Foarte spectaculosi au fost si fluturii aici: de toate colorile si marimile. Plus ca sunt obisnuiti cu aparatul de fotografiat!




Libere prin parc se plimbau niste animalute foarte dragute , dar nu stateau sa le mangaiem






Erau o gramada de colibri! Noi am reusit sa fotografiem cativa in captivitate, dar am mai vazut foarte multi si prin padure.

Bogdan si Andreea s-au dus sa faca un tur cu elicopterul, asa ca ramasesem in 6. Am mers destul de incet, ne-am oprit sa facem multe poze, si cand eram la finalul traseului, ne-au ajuns si ei doi din urma. Cascadele Iguazu sunt de fapt un lung sir de caderi de apa, nu este doar una singura, caderile se intind pe o lungime de aproape 2km, unele mai spectaculoase, altele asa si asa. In partea braziliana se face un traseu pe marginea de vis-a-vis fata de cascada, de-a lungui caruia se vad toate aceste caderi de apa, iar la finalul lui ajungi langa cea mai mare, cu un volum de apa impresionant, si unde s-au facut niste pasarele sa ajungi mai aproape de apa. Super distractie pentru ca daca te duci pe aceste pasarele te intorci ud bine de tot, in functie si de cum bate vantul, dar oricum, nu ai cum sa scapi







Dupa-amiaza am pornit catre Argentina, unde a doua zi trebuia sa facem turul din partea lor. Am ajuns destul de devreme, ba chiar cu o ora mai devreme decat credeam noi, pentru ca Argentina este cu o ora in urma fata de Brazilia. Deci acum suntem cu 5 ore in urma Romaniei. A doua zi ne desparteam de gasca, ei urmand sa plece catre Salta, apoi Atacama si Bolivia, urmand sa ne reintalnim cu ei in Mendoza, dupa vreo 12 zile. Avionul lor era la 3 dupa-amiaza, deci trebuiau sa plece din parc pe la cel tarziu 1 jumate-2, si am avut o mare surpriza cand am vazut cate sunt de facut in parcul argentinian. In partea argetiniana voiam musai sa mergem cu barca sub cascada, o chestie laudata de multa lume, si in plus, toata lumea lauda privelistea de la capatul cascadei, Garganta del Diablo. Am avut ceva emotii ca putem sa facem acest traseu, pentru ca parcul este foarte mare, se merge si cu trenul, se merge mult si pe jos, dar pana la urma a fost ok.



Si gata povestea unei cascade fascinante. Ne asteapta apoi povestea romantica a unui oras misterios: Buenos Aires

¡Hola, Sandi & Stef!

Ne-a bucurat enorm subiectul deschis de "mami de calatori" si pe mine, personal, m-a fascinat lumea cu care ne-ati facut cunostinta Acum va urmaresc cu sufletul la gura, de parca as fi si eu pe acolo, cu voi

Noi va multumim pentru curajul (as putea spune chiar nebunesc) de care dati dovada si mai ales ca ati decis sa impartasiti aceasta experienta cu lumea intreaga

Drum bun si sa aveti parte numai de lucruri frumoase!



Da, da, misto povestea favelelor

Ce de frumuseti si ce minunate povestiri , tot inainte Cris, Sandi si Stef

In noapte se aude pe telefonul lui Crisu primirea unui mesaj, sant somnoroasa, intreb in soapta ce s-a intamplat? Nu-i nimic, de la Sandi, cine stie cand l-au trimis, dormi linistita! asta si fac, acusi va fi sambata dimineata si nu trebuie sa ma grabesc la job, e somnul meu de frumusete din week-end, cand imi refac fortele vlaguite de iuresul din timpul saptamanii. Si apoi asa a fost conventia cu copii, ca atunci cand nu au net mai multe zile, sa trimita cate un mesaj ca sant bine. Inseamna ca asa e! Adorm si ma trezesc in aroma de cafea facuta de Crisu. Palavragim lenes, ca intr-o diineata cand nu ne grabeste nimeni si cand ma indrept spre calculator sa verific ce-au mai facut fetele mele dragi de pe forum imi spune ca Sandi si Stef au mai postat o poveste. Stiam de acum cateva zile cand am vorbit ultima data cu ei ca se indreapta catre Nuzco unde sant niste desene preistorice gigant si ca ar vrea sa faca o excursie cu un avion de agrement sa vada dintr-o perspectiva inedita aceste imagini. Acum citesc povestea lor si printre altele amintesc despre un accident petrecut acum doua zile cu unul din aceste avioane de agrement si tresar. De abia acum imi spune Crisu ca el citise ieri dimineata despre acest eveniment si s-a speriat destul de tare in conditiile in care stia ca ei au avut de gand sa faca aceasta excursie si de 3 zile nu mai dadusera nici un semn de viata. I-a sunat pe telefon, nu raspundeau, tensiunea crestea odata cu nesiguranta. Atunci s-a hotarat sa sune la ambasada Peru in Romania si a aflat ca nu erau cetateni romani cei ce se aflasera in acel avion ghinionist. Deabia atunci s-a linistit si s-a hotarat sa nu-mi spuna nimic pana nu vom vorbi cu copiii. Ma uit la el uimita si nu-mi vine sa cred, trec prin toate starile sufletesti posibile pana ma linistesc si eu. Si eu care stateam senina in tot acest timp! Uf ce-ti e si cu copiii astia! O poveste de pe alte taramuri, atat de indepartate incat pana acum nu ma interesa prea mult ce se intampla pe acolo si dintr-o data inima mea tresare si urca in inaltimi nebanuite cu viteza gandului si-i mangaie pe acesti calatori temerari. la urma urmei daca sant bine ce mai conteaza?
Crisu e acum la calculator si vorbeste pe mess cu Sandi. Da la ei nu-i noapte acum? Ba da, dar s-a trezit in miez de noapte, o mutime de stiri bantuie pe canalele de stiri. In Chile azi-noapte a fost un cutremur destul de mare si lumea e speriata. Ai nostri copii sant in alta parte, ne linistim cu totii si lasam pe mai tarziu alte comentarii. La ei totusi e 3 noaptea.
Noapte buna copii!!!

Salut CRIS , am intrat pe site-ul pus de tine si sunt la zi cu calatoria copiilor tai, extraordinara experienta si peisaje deosebite, nu-mi inchipuiam sa existe aici, pe pamint asa paminturi ciudate, desertul asta chilian , parca s-a nascut acum din maruntaiele pamintului ! Abia astept urmarea .
Dar , vis-a-vis de ce zicei tu , ca pina acum nu aveai asa o reactie la ce se intimpla in acea parte a lumii , asa am patit si eu ieri , cind am citit la tv despre cutremur , eu ajunsesem cu cititul la San Petro , si nu stiam unde se afla orasul Conception, unde era epicentrul, m-am dus fuga la calculator sa vad, si am rasuflat usurata, tocmai postasera Sandi si Stef ca sunt in Peru si sunt ok; sa le ajute D-zeu sa continue cu bine ce au inceput !

Salut Teo!!! Deci tu esti Teo care citeste temeinic site-ul lor! Hi hi! Tocmai m-au intrebat cine este Teo? Aveau impresia ca este cineva de pe forumul nostru. Eu m-am gandit la tine, dar n-am avut curajul sa te intreb ceva! Ma bucur mult ca iti place povestea lor. De fapt asta este scopul povestii lor facute publice dintr-o poveste de familie la inceput. Era atat de frumos ceea ce ne povesteau ei incat ne-am rugat de ei sa faca blogul sa fie citit de cat mai multa lume. Poate unii se vor inspira si vor avea un imbold catre fapte nebanuite, poate altii vor ramane numai cu amintiri frumoase, poate altii vor visa... cine stie...viata e lunga si frumoasa! Tot ce trebuie este o picatura de curaj, un dram de nebunie si o inima mare!

Cris,mult curaj si ai incredere. Noi trimitem ganduri bune spre zarile unde sunt,acum,si copiii tai.

Numai bine le urez si calatorie placuta in continuare.

Rym multumim frumos de ganduri bune. Trebuie sa ma mobilizez sa mai selectez din site-ul lor si sa mai pun pe aici cate ceva, material e destul!

azi o sa visez cu ochii deschisi!
am ramas muta de uimire.te respect ca mama,ai un curaj nebun!
asta ca sa nu mai vorbim de copii.sa va ajute dumnezeu sa va intoarceti cu bine!
azi am intrat prima data dar raman fidela cititoare.

ma numar si eu printre cititorii blogului 8 luni.
am citit tot, tot, tot, da` acu au inceput sa ma ingrijoreze copii astia, de ce nu mai scriu?

pana la ei, pentru mine, peru, noua zeelanda, africa de sud nu erau decat cuvinte, acu au inceput sa insemne ceva!

sper ca sunt bine si vor posta in curand!

Acest mesaj a fost editat de carmenb62: Mar 8 2010, 02:44 PM

UIte, vezi de aceea am postat aici fragmente din site-ul lor. Ca sa visam cu ocii deschisi. Multumim de urari!


Da. Si eu am patit ca tine, zilele trecute am tresarit la cutremurul din Chile, apoi la o stire ca un avion cu turisti s-a prabusit la Nazca in Peru. Aseara am urmarit un documentar pe National Geographic despre civilizatia Nazca si despre misterul desenelor uluitoare ce s-ar parea a fi altare in aer liber pentru a inbuna zeitatile pentru apa si fertilitate. Da, chiar daca nu calatorim si noi, dar putem visa frumos si prin ochii lor sa vedem o lume minunata si adevarata, fara stiri bomba, fara extreme. Pana la urma si acolo traiesc oameni ca si la noi.
Copii sant bine, cu inerentele necazuri la o asa deplasare.

Am spus la un moment dat ca voi incerca sa postez pe indelete fragmente din povestea de pe site, pentru cei ce nu au timp sa intre acolo. Iata ca a trecut destul timp, deci pot sa mai rup un fragment din uimitoarea poveste SudAmericana.


Buenos Aires
In Buenos Aires am ajuns pornind din Iguazu, a fost primul drum lung cu un bus de noapte. Trebuia sa mergem 17 ore cu bus-ul, asa ca aveam ceva emotii, mai ales ca de-a lungul primei luni ne mai asteptau multe astfel de nopti, asa ca speram sa fie bine.
In Argentina distantele sunt foarte mari, nu toate punctele de interes sunt conectate prin avion, tren nu prea au, asa ca bus-ul este o optiune foarte importanta. Asa ca incet-incet, oamenii au investit in acest sistem, si lucrurile merg foarte bine. Drumurile sunt decente, fara a fi spectaculoase, adica nu sunt autostrazi peste tot. Dar se merge foarte bine, si soferii sunt seriosi. Autobuzele in sine, au 5 clase diferite, incepand de la "comun", cel mai simplu, care seamana cu cele de la noi, si urcand apoi incet-incet catre "cama suite". Cama este pat in spaniola, iar la cama suite fotoliul se transforma in pat perfect, spatarul se lasa pana jos, iar la picioare exista un sprijin care se ridica si continua fotoliul. Vecinul din spate nu este deranjat deloc, pentru ca este un spatiu foarte mare intre scaune, in plus, exista si un perete despartitor. Noi luasem bilete la clasa a 4-a, adica un pas mai jos decat "cama suite". Se cheama "Cama Ejecutivo", spatarul se lasa doar 160 de grade, in loc de 180, iar sprijinul de la picioare are o inclinatie de 45 de grade, nu se intinde perfect. Oricum, prima impresie a fost foarte buna, aveam locurile de sus-fata, deasupra soferului, aveam super-priveliste. Dupa doua ore de mers, cand eu eram deja in pijamale, s-a stricat autobuzul. Fara prea multe peripetii, noi nici nu ne-am dat seama, am crezut ca fusesem opriti la un punct de control. Dupa alte doua ore a venit un alt bus, si desi ni se spusese ca va veni unul identic... a fost mult mai misto, pentru ca a venit unul "cama suite". A fost bestial, pana si soferul era incantat cand ne explica ce chestii misto are bus-ul nou... Cred ca el era fericit ca nimeni nu facea scadal dupa 2 ore de stat in camp.



Deci pana la urma am facut 19 ore pana in Buenos Aires, dar a fost foarte placut. Am dormit toata noaptea fara probleme, apoi ne-am trezit sa vedem drumurile si cum se conduce pe acolo. O mare bucata de drum cele doua benzi erau despartite de vreo 20m de camp, deci nu erau probleme cu traficul din fata, dar nu prea se putea depasi. O chestie buna era faptul ca marginea drumului era destul de mare si de plana, daca ieseai un pic in decor nu erau probleme. Eu nu am inteles niciodata de ce la noi pe marginea drumului sunt santuri sau copaci... sau amandoua. Ma rog... comentarii de sofer nesigur? Cine stie? Eu zic ca sunt de bun simt, hi hi...
In Buenos Aires am inceput cu o mica teapa, din cauza ca am fost destul de creduli, si inca nu ne obisnuisem cu banii argentinieni. Am dat 30 de pesos pe taxi, iar la hotel cand am intrebat cam cat trebuia sa platim am aflat ca trebuia sa fie 15. Eh... Acum ne-am invatat lectia, cand am ajuns in Mendoza am intrebat la punctul de informare turistica, cat ar trebui sa fie taxi-ul.
Aici am stat 7 zile, deci am avut timp pentru multe chestii, mai mult sau mai putin turistice. Ne-am plimbat foarte mult prin oras, am mancat la restaurant, sau saorma de la arabi, am fost la supermarket, am fost la cinematograf, am facut oua prajite la mic dejun, am stat in casa aproape o zi intreaga, am fost la banca...
Dupa doua zile am schimbat cazarea, pentru ca o alesesem in graba si ni s-a parut cam scumpa pentru cat oferea. In cele doua zile am vazut si cat de zgromotoasa era, asa ca ne-a facut plecarea mai usoara. Initial am stat in microcentru, dar aici cazarile sunt un pic mai proaste. Camerele nu au ferestre, decat unele mici, care dau in peretii altcuiva, sunt de obicei destul de petrecarete, vine mult zgomot si de afara, din strada, si poate si din cauza ca au avantajul locatiei, nu investesc extrem de mult in alte chestii.
Ne-am mutat in San Telmo, o zona foarte aproape de microcentru, dar mai boema, si mai linistita. Are multe magazine de antichitati, unde gasesti orice de la postere vechi cu Madonna si Vacanta la Paris, pana la linguri (de argint?) si ceasuri, scaune... Noi ne-am plimbat pe aici intr-o sambata, si era foarte animat si cald, erau multi turisti dar si localnici. Am gasit si un targ intr-o mica piata, a fost foarte fain.

Am batut orasul in lung si-n lat, am mers extrem de mult pe jos (poate mai slabim si noi), dar orasul nu mi s-a parut foarte mare, tinand cont ca are 7 milioane de locuitori. Am reusit sa vizitam toate chestiile turistice fara sa luam taxi-ul. Ca sa fiu complet sincera, intr-una din seri am fi luat metroul la intoarcere, dar fix in ziua aia au intrat in greva... Am avut un soc cultural pentru ca nu intelegeam pe unde se intra la metrou, ha ha... Unele erau doar puncte de iesire din subteran, asta intelegeam si noi, dar cand ajungeam la cele care credeam ca sunt intrari, erau si astea blocate. Abia peste vreo doua zile am aflat ca fusese greva...
Traficul este nebun ca in Bucuresti, poate chiar mai rau, pentru ca aici chiar nu semnalizeaza nimeni cand schimba banda, si in plus, chiar daca este rosu, ei merg cu viteza mare pana in ultimul moment. Daca esti pieton, asta e destul de intimidant, pentru ca stii ca are rosu, dar cand il vezi cu ce viteza vine, mai stai un pic pe bara... Insa comparatia cu Bucuresti se opreste aici, pentru ca la nivel de infrastuctura sunt mult peste noi. In jurul orasului sunt multe autostrazi, cu foarte multe benzi (la un punct de taxare am numarat 17 benzi pe un sens, cate sunt pe Autostrada Soarelui?). In oras, cam 90% din strazi sunt cu sens unic, o mare inventie pe care nu stiu de ce refuzam sa o preluam si noi! In plus, strazile sunt foarte bine semnalizate, intre orice doua intersectii strazile sunt numerotate din suta in suta, deci te poti orienta foarte usor. Daca esti la numarul 10 si vrei sa ajungi la 200 si ceva, stii ca mai ai de traversat doua intersectii. E foarte misto! O chestie simpatica sunt semafoarele pentru pietoni. In primul rand cam fac economie, si nu prea exista, te orientezi dupa culoarea de la masini. Iar acolo unde exista, verdele nu e verde, e alb (sau roz cateodata). Nu am inteles de ce, pentru ca la masini, verdele e verde... Hm... Asta cred ca va trebui sa intrebam pe cineva.
Si daca tot am vorbit atat de mult de trafic, cred ca e momentul sa spunem ca aici e plin de Dacii 1300. Doar ca aici le cheama Renault 12! Plin inseamna ca am vazut cateva in fiecare oras in care am fost prin Argentina, si in Buenos Aires am vazut in fiecare cartier! Si toate arata la fel ca in Romania, trecute pe la tinichigerie de cateva ori cel putin, lovite si vopsite in cel putin doua culori, doar ca au numere de Argentina. Ciudat!

In fiecare zi ne-am ales cate un cartier pe care l-am colindat, cred ca pana la urma cel mai mult mi-a placut Puerto Madero, care e cartierul lor cel mai nou, e in port. Mi-a placut pentru ca era mult mai aerisit, desi aici am vazut cele mai inalte cladiri, dar e clar mai spatios. In plus, a fost fain cand am ajuns in parc, am vazut o gramada de pasari, inclusiv papagali, care zburau liberi prin parc. Mi s-a parut super ciudat sa ii vad asa, prin iarba, in oras. Cand i-am vazut in rain forest stiam ca acolo e casa lor, si era mai normal, dar sa ii vezi in parc, la un loc cu porumbeii si vrabiutele, a fost altceva... Am mancat de la niste tarabe din parc, de la malul apei. E mega-aventura sa comanzi fara sa fii sigur ce ai cerut, hi hi! Pana au prajit ei carnea pe gratar, am vazut alti clienti care dupa ce primeau un sandvish simplu il completau ei cu legume si sosuri, la alegere de pe o masa de langa kiosk. Uite asa se invata! Apoi ne-am plimbat pe malul apei, pana am ajuns la Punta de la Mujer, un pod care cica simbolizeaza un cuplu dansand tango, mie mi-a scapat asta... E interesant ca podurile lor se pot roti, ca sa faca loc vapoarelor, si ne placea sa ne uitam sa depistam mecanismul prin care se rotesc. Ar fi fost interesant sa vedem si cum se intampla, dar nu am avut ocazia.











O alta zi interesanta a fost cea in care am fost sa vedem Caminito. Asta este o strada intr-un cartier muncitoresc, La Boca, si recunosc ca aici a fost cel mai dubios. Cartierul in sine nu arata mai rau decat Militari (ma rog, in unele locuri arata un pic mai rau), dar noi am mers pe stara centrala, si a fost foarte decent. Stresul era mai mult la mine in cap... In acelasi cartier se afla si stadionul celebrilor Boca Juniors. Pentru cunoscatori, si argentienii sunt nebuni dupa fotbal, asa ca au facut o industrie si din asta. Daca vrei sa vezi un meci, trebuie sa cumperi un bilet de vreo 60 de dolari americani, pentru o excursie care te mai tine ocupat vreo 2 ore inainte de meci, si iti da si un sandvish... Noi am spus pas, poate data viitoare prindem totusi niste bilete normale, oricum partea fun e strict uitatul la meci. Deci La Boca nu e cine stie cine, pana se ajunge in Caminito. Aici este o zona extrem de colorata, si turistica, multe baruri, case pictate, statui care ies de la geam, tango pe strada... foarte misto. Dupa ce am mers stresata pana acolo, a fost chiar fain, imi era teama ca cine stie ce tampenie este, pentru ca in majoritatea vederilor este pozata o singura casa, si credeam ca aia este tot ce inseamna Caminito. Drept dovada, drumul la retur mi s-a parut mult mai scurt, si mai in siguranta, deci mult stres e mai degraba la noi in cap...

Recoleta si Palermo sunt cartiere de bogatasi, se vede cand te plimbi pe strada, dupa ce garduri au, copaceii de la poarta si din gradini, totul e super dragalas. Aici ne-am plimbat prin cateva parcuri, am fost intr-o gradina botanica, si intr-un cimitir. Gradina botanica era foarte draguta, cu multe pisici in ea, pisici mari amatoare de aparate foto, pozeaza rau de tot. Cimitirul pe care l-am vizitat este unul de bogatasi. E bine ca am ajuns aici pe la pranz, intr-o zi cu soare, altfel devine destul de dubios. Citimirul este destul de interesant, oamenii au cheltuit multi bani pe tot felul de sculpturi, dar singurul punct intr-adevar relevant este mormantul Evitei. Evita este un subiect despre care se poate vorbi mult, a avut un impact foarte mare asupra argentienilor, iar acum este folosita inclusiv ca sa mai vanda subiecte turistilor. Noi am prins un pic din povestea ei, cand un grup cu ghid s-a oprit langa noi, si am auzit niste povesti sinistre despre cum s-a plimbat trupul ei imbalsamat, dupa moartea ei, prin toata lumea, pana a ajuns din nou in Argentina, unde este acum. Sinistru...








Deci Buenos Aires... Multe drumuri pe jos, cartiere colorate si diferite, trafic foarte organizat (dar incep sa cred ca asa e in toate orasele mari in Argentina). Nu am fost la show de tango si nici la meci de fotbal. Mi s-au parut niste chestii scumpe si fabricate special pentru turisti, de asta am decis sa nu le facem. Mi-ar placea ca data viitoare sa mergem sa vedem o piesa de teatru, dar pentru asta ar trebui sa luam bilete mai din timp, si sa stim mai multa spaniola decat acum Cine stie, poate o sa mai revenim!



Pasul urmator, o calatorie de 14 ore pana in Mendoza, regiunea renumita pentru vinuri, unde o sa ne revedem cu cei din gasca!

Cris,superbe locuri!!
Cu adevarat fascinanta aceasta calatorie.