![]() ![]() |
Mar 30 2006, 12:30 PM
Trimis la
#1
|
|||||||||
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Eu pina acum l-am folosit pe cel verde sau alb, părerea mea este că cel alb e sublim, mult mai bun ca cel verde dar e mult mai greu de găsit şi mai scump, ăsta pe care l-am luat nu era cine ştie ce şi venea şi din Spania dar eram curiosa să il incerc, a fost destul de bun deşi cules cam de mult timp. Se mai găseşte şi la borcan gata fiert, am incercat odată să-l cumpăr, bleah, oribil Se cam pierde din cantitatea iniţială dar asta e, pentru că trebuie eliminată partea de jos care e tare, lemnoasă. Pe cei albi a trebuit să ii curăţ cu unealta de curăţat cartofii pentru că v-am zis că erau un pic veştejiţi mie imi place să-i fierb in oala asta pe aburi, după care sunt gata pentru orice fel de feluri de mincare, mai există şi o oală mai inaltă cu un coş asemănător oalelor pentru fiert paste in care să stea şi să fiarbă in picioare dar sinceră să fiu deşi imi plac foarte mult toate accesoriile in bucătărie, aceea mi se pare inutilă, cel puţin pentru mine cum sunt foarte buni cu ou fiert, ca să fiu eficientă ouăle le-am pus in apa oalei care fierbe pe vapori |
||||||||
|
|
|||||||||
Mar 30 2006, 12:38 PM
Trimis la
#2
|
|||||||
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
apoi capacul şi sparanghelul fierbe la aburi, de obicei ii incerc cu furculiţa, cind intră bine sunt gata
et voila, sparanghel mimoză, excelent Se mai poate face risotto, se incepe un risotto cum v-am mai explicat aici http://www.culinar.ro/forum/continut/Tehni...showtopic-5904/ şi cind e aproape gata se adaugă sparanghelul bucăţele apoi restul ca pe link et voila Se mai pot face clătite, sos bechamel şi se rulează ciţiva in clătită, se aşează in tavă, se acoperă cu bechamel şi se incălzesc la cuptor Sau se mai poate face omletă, am acasă poza, o pun diseară Şi cite şi mai cite....... Trebuie numai să vă placă gustul lor. Şi să nu vă speriaţi că după citeva ore urina are un miros ciudat dar e totul normal. |
||||||
|
|
|||||||
|
|
|
Mar 30 2006, 01:22 PM
Trimis la
#3
|
|
![]() Bucataras Grup: Membri Postari: 126 Inregistrat pe: 31-January 06 Membrul Nr.: 30,117 |
Si mie imi place sparanghelul dar in orasul unde locuiesc nu am nicio sansa sa-l gasesc in stare proaspata. O singura data, am avut bucuria sa manac supe crema de sparanghel si pot spune ca m-a incantat.
Poate ai cumva si o reteta de supa crema? Si poate, o sa prind si vremuri mai bune sa-l gasesc proaspat nu doar la borcan -------------------- "Viitorul apartine celor care cred in frumusetea viselor lor." Eleanor Roosvelt
|
|
|
|
Mar 30 2006, 01:45 PM
Trimis la
#4
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
O alternativă la cei la borcan pot fi cei congelaţi, acum am văzut la o amică pe siteul italian o chestie foarte interesantă, o fâşie de aluat franţuzesc înfăşurată pe un sparanghel şi apoi coaptă la cuptor, trebe musai să o încerc şi eu data viitoare câd îi mai cumpăr. |
|
|
|
Mar 30 2006, 01:51 PM
Trimis la
#5
|
|
![]() Ajutor de bagator de seama Grup: Membri Postari: 10,110 Inregistrat pe: 29-January 06 De la: Europa Membrul Nr.: 30,088 |
iar sparanghelul cel mai simplu, dupa ce a fiert cu otet si ulei. -------------------- |
|
|
|
May 15 2007, 02:52 PM
Trimis la
#6
|
|
![]() Master of disaster Grup: Membri Postari: 2,280 Inregistrat pe: 30-March 07 De la: Hamburg Membrul Nr.: 37,164 |
...nemaipomenite postarile astea, acum, cind e ...sezon
Eu am facut alb (am luat o singura legatura, sa vad cum e, pentru prima oara am gustat)...si l-am facut cum a vrut sotul meu ca asa a mincat el la restaurant, fiert (direct in apa, nu pe aburi, e vreo diferenta??? ... pina la urma, retetele de aici m-au facut curioasa, zic hai sa vad cum e! e bunut, dar nu pot sa zic ca mi-a placut asa in mod deosebit, insa e OK, am sa mai fac (sa vad si cum e cel verde). Cel luat de mine era fraged, subtire, am taiat io partea de la coada (cred ca chiar mai mult decit era cazu'...).... vad ca se cumpara mult aici.... asa ca o sa ma obisnuiesc sa il fac (in mai multe feluri). Dar is curioasa: cu ce leguma se inrudeste sparanghelul? Sotul meu zice ca seamana cu prazul, dar parca nu ar face parte din aceeasi familie.... A! si...asa trebuie sa fie... fibros, nu stiu cum, mai greu de taiat transversal, se desface pe lungime? sau l-am fiert eu prea mult? ...a fost OK, ne-a placut. Arata cam asa portia mea: fata sos: ...si curatat, inainte de pus la fiert (sper ca 'l-am cioplit' bine! |
|
|
|
May 15 2007, 03:22 PM
Trimis la
#7
|
|
![]() Dulcinea del Toboso Grup: Membri de onoare Postari: 23,459 Inregistrat pe: 10-July 02 De la: Germany Membrul Nr.: 3,966 |
Gabriela..l-ai curatat de coaja cu curatatoru de cartofi??
Astia albi,trebuie curatati,au pielita aia mai fibroasa,cum o numesti tu.. -------------------- Maya's World .
|
|
|
|
May 15 2007, 03:29 PM
Trimis la
#8
|
|
![]() Master of disaster Grup: Membri Postari: 2,280 Inregistrat pe: 30-March 07 De la: Hamburg Membrul Nr.: 37,164 |
(MAYA @ May 15 2007, 01:22 PM) [snapback]338641[/snapback] Gabriela..l-ai curatat de coaja cu curatatoru de cartofi?? Astia albi,trebuie curatati,au pielita aia mai fibroasa,cum o numesti tu.. ...nu, uite nu m-am gindit, chiar ca vazusem pe la voi... ...l-am curatat cu cutitul, dar bine |
|
|
|
Feb 4 2008, 06:14 PM
Trimis la
#9
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Daca tot a vorbit Urania cu pozele mele despre sparanghel sa tragem sus mesajul adaugind poza unei omlete care zacea intr-un mesaj vechi de tot, pe asta n-a vazut-o
![]() |
|
|
|
Feb 4 2008, 06:27 PM
Trimis la
#10
|
|
![]() Master of disaster Grup: Membri Postari: 2,201 Inregistrat pe: 15-January 07 Membrul Nr.: 36,041 |
Merci, merci...ma apuc de gatit si sparanghel. Deja m-am suparat tare cand am auzit ca Tv-ul foloseste poze de pe net fara sa plateasca autorul....sau, macar, sa il mentioneze.
-------------------- Fan n_puiu!
I like Peanut's ma-sa! |
|
|
|
Apr 20 2008, 06:01 PM
Trimis la
#11
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Iar am luat sparanghel, de data asta l-am fiert in apa pentru ca lichidul astfel obtinut l-am folosit la un sos pentru lasagne si la o bavareza.
![]() Rulade din carne de vitel, prosciutto crudo/cotto si sparanghel verde. Am pus feliuta de carne de vitel primita cadou de la vecinul meu ![]() Apoi am asezat deasupra o felie de prosciutto crudo din zona noastra, minunat, merita sa ma duc 15 km pina la magazin sa-l mai iau, Marco deja plinge ca s-a terminat si asta demonstreaza cit e de bun si mai ales moale ca a reusit si el sa il manince cu toate ca are in gura 2 aparate pentru dinti ![]() sau cotto pentru ca aveam citeva felii pierdute prin frigider, apoi am pus cite 3 sparangheli, partea superioara a lor care e mai moale ![]() am rulat ![]() si pus unul linga altul pe gratar, asta pentru ca il folosisem, altminteri s-ar fi putut pune in orice alta tava/tavita/tigaie ![]() dupa care i-am pus la cuptor la 200°C pina ce s-au copt, asta pentru ca era aprins cuptorul pentru lasagne si era pacat sa nu-l folosesc ![]() si sectiunea calda ![]() asa simple sunt cam uscate, dar am gustat numai una de pofta, nu le-am facut ca sa le mincam azi ci in cursul saptaminii. Tre sa le fac un sosulet, ma gindesc cum. In orice caz in acelasi mod se pot coace intr-o tigaie teflonata cu capac deasupra la foc mic. |
|
|
|
Apr 21 2008, 12:12 AM
Trimis la
#12
|
|
|
Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,585 Inregistrat pe: 13-April 08 Membrul Nr.: 42,669 |
Adriana, ai cumparat vreodata sparanghel congelat? Cum e?
Dupa ce am cumparat la borcan ( bani aruncati), mi-a fost teama sa-l incerc pe cel congelat. Rulada arata superb, felicitari. Vin si eu cu o reteta care-mi place pe doua considerente: -e bun, ca, daca n-ar fi, nimic altceva nu ar mai conta; -se face usor si repede in ziua cu pricina, ca tot ce trebuie facut e sa-l pui la cuptor. Pregatesc o mana-doua de crutoane ( cu oarece picaturele de ulei de masline, doi stropi de balsamic, sare, doua fire de cascaval ras,verdeturi uscate din belsug, dupa preferinta, si le las la cuptor pana se usuca bine si capata culoare frumoasa, apoi le las la racit). Sparanghelul il tai segmente ( spal, arunc cotor, desigur), il pun intr-o strecuratoare si-i torn o clocoteala de apa (mai putin peste varfuri, ca-s fragede rau si nu trebuie oparite). Tai bucatele de sunca slaba (ham, sunca de Praga). Bat niste oua cu un praf de sare, piper, un strop de lapte si altul de smantana ( aici e momentul sa adaugam condimentele favorite). Ung cu unt castronase individuale rezistente la foc si incep " imparteala": in fiecare castronas pun crutoane, bucatele de ham si sparanghel, cu varfurile neoparite cu tot, iar cateva crutoane, apoi torn oole si presar cascaval ras. Peste noapte ( sau peste zi), castronasele stau la frigider, acoperite frumos, si crutoanele-si fac datoria, incep sa absoarba lichidul si sa se-nfoieze cu indreptatita mandrie. Singura grija acum, inainte de masa, este sa las castronasele jumatate de ora la temperatura camerei, apoi sa le pun in cuptorul incalzit,la foc vioi, pana cand se-ncheaga oul si prinde o culoare frumoasa. |
|
|
|
Apr 21 2008, 07:49 AM
Trimis la
#13
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Adriana, ai cumparat vreodata sparanghel congelat? Cum e? E bun, doar ca n-are crocantetea Dupa ce am cumparat la borcan ( bani aruncati), mi-a fost teama sa-l incerc pe cel congelat. Am avut si eu o data curiozitatea asta si l-am cumparat pe cel alba la borcan, exact bani aruncati, n-avea nici un gust, si mie ala alb imi place enorm, problema e ca aici in zona mea se gaseste destul de dificil. Vin si eu cu o reteta care-mi place pe doua considerente: -e bun, ca, daca n-ar fi, nimic altceva nu ar mai conta; -se face usor si repede in ziua cu pricina, ca tot ce trebuie facut e sa-l pui la cuptor. Pregatesc o mana-doua de crutoane ( cu oarece picaturele de ulei de masline, doi stropi de balsamic, sare, doua fire de cascaval ras,verdeturi uscate din belsug, dupa preferinta, si le las la cuptor pana se usuca bine si capata culoare frumoasa, apoi le las la racit). Sparanghelul il tai segmente ( spal, arunc cotor, desigur), il pun intr-o strecuratoare si-i torn o clocoteala de apa (mai putin peste varfuri, ca-s fragede rau si nu trebuie oparite). Tai bucatele de sunca slaba (ham, sunca de Praga). Bat niste oua cu un praf de sare, piper, un strop de lapte si altul de smantana ( aici e momentul sa adaugam condimentele favorite). Ung cu unt castronase individuale rezistente la foc si incep " imparteala": in fiecare castronas pun crutoane, bucatele de ham si sparanghel, cu varfurile neoparite cu tot, iar cateva crutoane, apoi torn oole si presar cascaval ras. Peste noapte ( sau peste zi), castronasele stau la frigider, acoperite frumos, si crutoanele-si fac datoria, incep sa absoarba lichidul si sa se-nfoieze cu indreptatita mandrie. Singura grija acum, inainte de masa, este sa las castronasele jumatate de ora la temperatura camerei, apoi sa le pun in cuptorul incalzit,la foc vioi, pana cand se-ncheaga oul si prinde o culoare frumoasa. Superba, multumesc mult, cum mai cumpar cum o fac, crutoanele nu-mi lipsesc niciodata din casa si sunca la fel |
|
|
|
Apr 21 2008, 10:55 AM
Trimis la
#14
|
|
|
Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,585 Inregistrat pe: 13-April 08 Membrul Nr.: 42,669 |
Ma bucur ca te tenteaza, Adriana. Astept impresiile.
|
|
|
|
Apr 21 2008, 07:23 PM
Trimis la
#15
|
|
|
Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,585 Inregistrat pe: 13-April 08 Membrul Nr.: 42,669 |
Vazui la Aliza acum ca a specificat jetul de apa dupa ce a fiert sparanghelul si mi-am adus aminte ca am uitat sa spun asta:
dupa ce il oparesc, Adriana, il trec si eu printr-un jet de apa rece. Of! Acum chiar ca le-am spus pe toate. |
|
|
|
Apr 22 2008, 08:41 AM
Trimis la
#16
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Vazui la Aliza acum ca a specificat jetul de apa dupa ce a fiert sparanghelul si mi-am adus aminte ca am uitat sa spun asta: dupa ce il oparesc, Adriana, il trec si eu printr-un jet de apa rece. Of! Acum chiar ca le-am spus pe toate. Da, asta ca sa-i mentii culoarea verde, dar dupa umila mea parere e o operatie de facut atunci cind il servesti imediat numai cu un pic de ulei deasupra sau cu oua fierte tari, daca continui sa il gatesti la cuptor, in orez sau altfel, e o operatie inutila, tot parerea mea |
|
|
|
Apr 22 2008, 06:08 PM
Trimis la
#17
|
|
|
Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,585 Inregistrat pe: 13-April 08 Membrul Nr.: 42,669 |
Eu il dau prin jetul al' rece si de teama sa nu ajunga moale ca cel de la borcan (m-a speriat rau borcanu', asa minune mai rar!).
|
|
|
|
Apr 24 2008, 06:35 PM
Trimis la
#18
|
||
![]() Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,856 Inregistrat pe: 12-July 06 De la: Oradea Membrul Nr.: 32,862 |
Azi am primit direct din Italia o gramada de sparanghel salbatic (bine zic?), adica e cules direct de la munte. E mai subtire decat sparanghelul cultivat dar aroma e super. Am mai primit si altadata dar nu in cantitate asa de mare.
Acum ma apuc sa-l curat. Va rog sa-mi spuneti ce imi sugerati sa fac cu el? Pot sa pun si la congelator? Cum? PS. Am postat bine intrebarile aici? |
|
|
|
||
Apr 24 2008, 07:22 PM
Trimis la
#19
|
|
|
Master of disaster Grup: Membri Postari: 1,585 Inregistrat pe: 13-April 08 Membrul Nr.: 42,669 |
Dadi, eu l-as imparti cu o prietena.
In cazul in care n-as avea amici doritori ( ca multi nu mananca de toate cele), as incerca si o congelare, ca nu l-as dovedi intr-o zi. L-as spala, i-as taia cotoarele ( iau unul, il tin de capete si-l curbez pana se rupe, acolo unde vrea el sa se rupa. Ala-i semnul ca la lungimea aceea trebuie taiati toti).L-as opari,mai multa apa pe tulpinite,mai putina pe varfuri, ca sa-si pastreze culoarea, cum a spus Adriana.Intrucat, mititel fiind, s-ar putea sa fie si mai fraged, eu l-as pune repede in apa fooarte rece, cu cuburi de gheata, nu care cumva sa se coaca apoi, scurs bine, l-as congela. Cu siguranta c-ar putea fi congelat fara sa fie oparit, ca-i fraged, dar, neoparit, isi schimba culoarea.O prietena mi-a zis ca ea pune in apa in care fierbe pastaile, de la bun inceput, un varf de bicarbonat si-si pastreaza vie culoarea verde.Daca merge la fasolea verde, cum spune ea ( eu n-am incercat inca), tre' ca merge si la pastrat culoarea sparanghelului. Retete sunt si aici, si la in imagini.Alege si tu ce-ti face cu ochiul.De bun, e foarte bun, indiferent de reteta.Sa ai grija sa nu-l fierbi prea mult, lasa-l al dente. P.S. Eu n-am mai vazut asa sparanghel pana acum. |
|
|
|
Apr 24 2008, 08:31 PM
Trimis la
#20
|
|
|
. Grup: Membri de onoare Postari: 25,863 Inregistrat pe: 12-March 02 Membrul Nr.: 2,760 |
Eu dintr-asta n-am mai gatit pina acum dar banuiesc ca se poate folosi odata ce l-ai fiert in toate retetele prezentate aici
|
|
|
|
| Reclama |
Trimis la
#
|
|
Google Ads |
|
|
|
|
![]() ![]() |
|
Versiunea Lo-Fi | Astazi este: 25th May 2012 - 05:02 AM |