Musaca de legume

Musacaua de legume este o mancare usoara si foarte gustoasa, potrivita pentru zilele reci sau de toamna. Este o mancare de legume foarte consistenta, ce se prepara usor si poate fi servita la pranz sau cina.

Timp pregatire
180 minute
Complexitate
medie
Musaca de legume

Ingrediente

  • 1/2 kg carne
  • nucsoara
  • scortisoara
  • chimen
  • usturoi
  • ceapa;
  • cartofi
  • ceapa verde
  • praz
  • morcovi
  • patrunjel radacina
  • vinete
  • ardei grasi
  • rosii
  • cascaval
  • frunze de patrunjel.

Mod de preparare

Cuvântul musaca vine din arabă şi înseamnă servit rece. În limba română a ajuns din limba Greacă. Varianta grecească a acestui fel de mâncare este dealtfel şi versiunea care s-a impus în gastronomie.
Tradiţional, musacaua este pregătită din straturi de carne tocată (sau mărunţită cu cuţitul) de miel sau orice altă carne roşie, în alternanţă cu felii de vânătă prăjită sau cartof, cu felii de tomate şi sos alb. Ingredientele se pun într-un vas adânc şi larg, se coc în cuptor şi produsul, musacaua, se serveşte bucăţi mari, permiţând să se observe alternanţa straturilor de legume şi de carne. În versiunea turcească, musacaua nu se prezintă în straturi. Musacaua turcească este pregătită din legume fierte în aburi sau prăjite, vinete, ardei gras, roşie, ceapă, toate amestecate cu carne tocată. Este servită cu sos de iaurt şi pilaf de orez. În versiunea originală, arăbească, musacaua este un fel de mâncare servit rece, un fel de salată compusă în principal din tomate şi vinete, şi este servită la începutul mesei, ca antreu. În versiunea sa balcanică, adică în Bulgaria, România, Croaţia, Muntenegru, Serbia, Macedonia, acest fel de mâncare poate fi gătit şi cu cartofi, în loc de vinete. Sunt cunoscute şi variante în care stratul de legume este compus din dovlecei, morcovi şi cartofi.
Cu toate că are un nume arăbesc, în general este considerată un fel de mâncare de provenienţă grecească.

Eu am optat pentru putina carne si multe si diferite legume.

O jumatate de kilogram de carne tocata impreuna cu putina nucsoara, un pic de scortisoara, ceva chimen, sare, piper si o capatana de usturoi pisat se amesteca bine, bine. Am tocat o ceapa si am amestecat-o cu compozitia de mai sus.

Separat, am fiert cartofii decojiti (cam 1 kg), i-am pisat (nu-i musai sa fie facuti ca de piure, se pot lasa si bucatele mai marisoare), apoi i-am pus intr-o cratita unsa cu unt pe margini - asta a fost primul strat din musacaua mea.

Peste cartofi, am presarat ceapa verde si prazul - totul taiat.

A urmat stratul de carne condimentat.

Am ras doi morcovi si-un patrunjel radacina si i-am presarat peste carne, apoi am pus felii de vanata. Am utilizat 2 vinete, pe care le-am curatat de coaja si de coada, le-am feliat si le-am lasat cu sare, sa se scurga zeama (asta in timp ce fierbeau cartofii).

Urmeaza 2 ardei grasi taiati cubulete (am pus unul verde si unul galben). Peste ardei am pus cateva rosii feliate (parca 4 au intrat, erau mai maruntele) si am presarat oregano. Am mai avut cateva rondele de ceapa verde si le-am pus peste rosii, apoi am ras o bucatica de cascaval.

Am bagat la cuptor, nu inainte de a presara cateva frunze de patrunjel.

Reteta Musaca de legume a fost propusa de foxyy pe forum culinar.ro


Pofta buna!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Un aperitiv special pentru masa de Paste!

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan
Cozonac floare, reteta video

Cozonac floare, reteta video

Astazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.

Cozonac floare, reteta video
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Ciorba de salata verde
2
Ciorbe

Ciorba de salata verde

Acum ca a venit primavara, iar salata este la putere, pe langa alte verdeturi de sezon, nu putea lipsi din meniu o adevarata...

Ciorba de salata verde
Carnati de porc cu cartofi taranesti
3
Mancaruri cu carne

Carnati de porc cu cartofi taranesti

Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!

Carnati de porc cu cartofi taranesti
Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
4
Sucuri fructe si legume

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings

Catina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
Sirop din muguri de brad
5
Siropuri

Sirop din muguri de brad

Siropul din muguri de brad este foarte sanatos si foarte usor de pregatit. Siropul din muguri de brad este un remediu natural...

Sirop din muguri de brad
Parteneri
Desert tort inima cu mousse si jeleu de visine
Bucataras.RO

Desert tort inima cu mousse si jeleu de visine

Pentru o zi speciala, un tort special...Ma rog, era un  motiv bine intemeiat sa pregatesc ceva dulce. Dar de data...

Desert tort inima cu mousse si jeleu de visine
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Obiceiuri si traditii culinare de Florii
ReteteCulinare.RO

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola