Hameiul, paznicul unui somn profund

(0)
admin postat de
In vechime se credea ca aceasta planta este pazita de zane si spiridusi, intrucat avea proprietatea de a hipnotiza si de a adormi pe toti muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare traditie in utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase in combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu radacini de valeriana, aplicata intr-o cura de doua saptamani. În decursul timpului, aceasta combinatie s-a dovedit foarte bine tolerata de organism si de neegalat in combarea insomniei cronice, mai eficienta decat cel mai tare somnifer de sinteza chimica numit benzodiazepina, asigurand un somn linistitor, fara a provoca efecte secundare si dependente, asa cum apar dupa medicamentul de sinteza.



Hameiul, aflat la inceput numai in flora spontana, a fost utilizat inca din Antichitate la prepararea unor bauturi si ca aliment. Originar din Europa, a intrat in cultura incepand din secolul VII, mai ales in zonele mai umede si racoroase din Centrul si Vestul Europei. O amploare deosebita a luat cultura de hamei in secolele XIV-XV, o data cu dezvoltarea industriei berii in Bavaria, Boemia si Belgia.



Cele mai intinse plantatii romanesti, in Cluj si Sighisoara



Cele mai mari producatoare de hamei sunt, in prezent, Cehia, Germania, Danemarca si SUA. În Romania, primele culturi de hamei in sistem gradinaresc incep sa apara din secolul XIV in ...
Transilvania si din secolul XV in Moldova si Å¢ara Romaneasca. În prezent creste spontan in lungul apelor curgatoare, paduri, zavoaie, tufarisuri, de la campie pana la altitudinea de 1.000 metri. Culturi mai intinse se gasesc in plantatii special amenajate din zonele Orastie, Cluj, Sighisoara, unde se valorifica conurile pentru industria berii.



Planta prefera terenurile umede, insorite sau semiumbrite, cu precipitatii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie sa cada in lunile mai-iulie (310-340 mm).





Daca in apropierea unei tulpini de hamei se planteaza un arac de lemn, planta se intinde spre suport facand prin aer miscari giratorii. Daca suportul se plaseaza in partea opusa, tulpina volubila se reorienteaza in spatiu, se rasuceste si, in cateva ore, incepe incolacirea pe arac.



De altfel, denumirea stiintifica data de botanistul Carl Linne in secolul al XVI-lea este Humulus lupulus, derivata de la cuvintele latine humeo - a fi umed (prefera terenurile umede) si lupus - lup (deoarece se infasoara in jurul plantei suport pe care o omoara treptat). Întrucat hameiul prefera convietuirea cu salciile tinere, filosoful roman Plinius l-a denumit Lupus salicarius (lupul salciilor).



Frunzele opuse au forma de stea, cu 3-5 lobi dintati. Cat priveste florile, s-a constatat ca are doua feluri de flori asezate pe tulpini diferite (planta dioica). Florile masculine sunt mici, galben-verzui, dispuse in ciorchine ramificate, in timp ce florile femele, crescute la varfurile ramurilor, sunt grupate cate doua la baza unei bractee si asezate asemenea unor solzi in jurul unui ax central, alcatuind un con globulos, de culoare brun-deschisa, numit stroboli. La baza bracteelor se gasesc numeroase glande rezinoase, de culoare galben-portocalie, cu miros caracterisic, care contin un praf fin, rasinos, numit lupulina. Înflorirea are loc in lunile iulie-august.



Conurile se recolteaza in august-septembrie



În scopuri terapeutice si de aromatizare a bauturilor se recolteaza conurile (inflorescentele femele) in timpul infloririi, alegand zilele insorite din lunile august si septembrie, cand devin verzui sau galbene. Uscarea se face in locuri umbrite si aerisite (incaperi, poduri sau magazii), asezate in straturi foarte subtiri, fara a fi intoarse. În acest mod se pastreaza produsul de calitate cu o culoare verzuie, fara brunificari si cu miros aromatic patrunzator si gust amar. Pulberea care cade din conuri nu se arunca, ci se colecteaza in pungi de hartie. Se va evita pastrarea in gramezi sau in saci de plastic, deoarece substantele active se degradeaza repede, prin oxidare in contact cu aerul.



Dupa uscare, conurile sunt macinate fin si se pastreaza in borcane de sticla, inchise ermetic, puse in rafturi intunecate si reci. Aici se pot mentine numai 2 saptamani, intrucat uleiul volatil se evapora foarte rapid. Conurile contin substante amare si rasini (18-20%), taninuri (2-8%), glucide (30%), proteine (15-24%), celuloza (12-16%) si uleiuri eterice (0,2-2,5%).



Substantele amare sunt localizate in perii glandulari de la baza bracteelor, fiind formate din ulei eteric si o rezina ce contine principii amare de natura floroglucinica, respectiv acizi amari de 5 tipuri:



- acizi amari alfa (humulona, cohumulona);



- acizi amari beta (lupulona, colupulona);



- acizi amari gamma, delta si epsilon.



Acesti acizi amari au rol important in industria berii, cu efecte aromatizante, conservante si antiseptice, dand gustul specific si spuma berii. Cea mai mare putere amara se gaseste in acizii alfa si beta, in timp ce ultimele 2 tipuri de acizi detin doar 0,2-2% din masa conurilor uscate acumulandu-se, mai mult, in conditii necorespunzatoare de uscare si pastrare.



Uleiul eteric este un lichid de culoare galben-deschis sau in stare vascoasa de culoare roscata, cu miros puternic aromat si usor picant.
Alte articole cu:
hamei
Comentarii
0 comentarii
Autentificați-vă pentru a posta comentarii
newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele noutati si promotii introdu adresa ta de email si apasa butonul trimite