Cum sa prepari cele mai bune 10 fripturi de miel pentru Pasti

Cum sa prepari cele mai bune 10 fripturi de miel pentru Pasti

Friptura de miel pentru masa de Pasti este un preparat foarte important in celebrarea celei mai mari sarbatori a crestinatatii.


In anul 1445 i. Hr., de pe vremea plecarii din Egipt a poporului evreu randuit de Moise, a fost trimis ingerul nimicitor peste toata tara Egiptului, ca sa loveasca cu moartea pe toti noii nascuti. Insa, Dumnezeu a dat o porunca speciala poporului sau care se afla in Egipt, si a carei ascultare le asigura protectia. Fiecare familie trebuia sa ia un miel de un an si sa-l injunghie in seara celei de-a paisprezecea zi a lunii Abib (aproximativ aprilie), iar cu o parte din sangele mielului sacrificat trebuia sa stropeasca cei doi stalpi si pragul de sus al tocului usii de la intrarea caselor lor. Ingerul nimicitor urma sa treaca peste casele stropite cu acest sange, sa le crute.


De aici se trage si numele sarbatoriii, termenul Pasti venind de la ebraicul pesah, care inseamna "a sari peste".


Astfel, cu ocazia sarbatorilor Pascale, credinciosii de peste tot din lume pun pe masa friptura de miel, dar si pentru ca Iisus mai este considerat "Mielul lui Dumnezeu" care a ridicat pacatul lumii prin sacrificiul sau suprem.


Asadar, iata cum sa pregatiti cele mai bune fripturi din carne de miel pentru Pasti.


1. Stufat de miel cu menta



2. Marinarea mielului de Pasti in vin si mirodenii



3. Miel cu masline si sos de ansoa



4. Pulpa de miel la cuptor



5. Friptura de miel coroana umpluta



6. Cotlet de miel in sos de miere cu balsamico



7. Cotlete de miel la gratar cu sos vinaigrette de menta si coriandru



8. Miel cu rozmarin si cimbru



9. Mancare de miel cu vin si oregano



10. Pulpa de miel cu vin si lamaie



Sursa foto: cleaneatingmag.com

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Un aperitiv special pentru masa de Paste!

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan
Cozonac floare, reteta video

Cozonac floare, reteta video

Astazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.

Cozonac floare, reteta video
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Briose cu afine
2
Retete culinare

Briose cu afine

Briose cu afine. Cum sa faci briose cu afine? Briosele cu afine sunt un desert delicios și ușor de pregătit. Iată o...

Briose cu afine
Ciorba de salata verde
3
Ciorbe

Ciorba de salata verde

Acum ca a venit primavara, iar salata este la putere, pe langa alte verdeturi de sezon, nu putea lipsi din meniu o adevarata...

Ciorba de salata verde
Carnati de porc cu cartofi taranesti
4
Mancaruri cu carne

Carnati de porc cu cartofi taranesti

Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!

Carnati de porc cu cartofi taranesti
Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
5
Sucuri fructe si legume

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings

Catina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
Parteneri
Ciorba de somn in zeama de varza
Bucataras.RO

Ciorba de somn in zeama de varza

Cum imi ramasese (adica le-am pastrat intentionat) un cap si o bucata de la coada unui somn am pus de o ciorbita acrita cu...

Ciorba de somn in zeama de varza
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Obiceiuri si traditii culinare de Florii
ReteteCulinare.RO

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola