Borșul – un ingredient apreciat în bucătăria românească

Borșul – un ingredient apreciat în bucătăria românească

Însă, ceea ce face ciorba să fie „ciorbă” și nu doar o „supă”, așa cum găsim în majoritatea celorlalte țări din Europa, este acel ingredient inedit, cunoscut în bucătăria românească sub numele de borș. Borșul dă gustul acru și fin, precum și acea aromă inconfundabilă pe care o apreciem atât de mult, transformând ciorba într-o specialitate națională, consumată de majoritatea românilor. Borșul este ingredientul potrivit atât pentru ciorbele pregătite în sezonul rece, cât și pentru cele gătite vara. De multe ori, atunci când este frig afară, preferăm o ciorbă mai consistentă și uneori mai grasă, în timp ce vara pregătim ciorbe mai ușoare, cu multe legume și verdețuri, pe care le putem servi chiar și reci, fiind gustoase, hidratante și răcoritoare. Prezent în bucătăria românească din vremuri străvechi, borșul și-a câștigat un loc binemeritat printre preferințele românilor, fiind folosit mai des în Moldova, Țara Românească sau Dobrogea. În Ardeal și Banat, acesta este utilizat mai rar, aici fiind deseori preferate ciorbele puțin sau chiar deloc acrite. O variantă rapidă şi foarte uşor de utilizat este acrirea ciorbelor cu ajutorul borşului pudră. Acesta reprezintă soluția practică, la îndemână, care are numeroase avantaje, fiind un produs sigur, de calitate, mai ales dacă gustul acru a fost obținut prin fermentație naturală.     Avantajele borșului pudră Produsele de tip borș pudră (deshidratat), de calitate, pot avea un profil similar borșului clasic (acid lactic, tărâțe, porumb, etc). Acestea mai pot conține și alte ingrediente uscate natural precum legume și ierburi aromatice, sunt economice, mai ușor de folosit și oferă mereu același gust autentic. La borșul deshidratat, fermentarea nu este continuă și, de aceea, gustul nu se schimbă odată cu trecerea zilelor. Un alt mare avantaj este legat de faptul că folosind borș pudră, ciorba nu se va dilua şi îşi va păstra consistența şi gustul perfect. Datorită proceselor de producție de înaltă performanță asigurate de renumele unei mărci cu tradiție, siguranța alimentară a borșului pudră este garantată pe întreaga durată de păstrare indicată pe ambalaj. În plus, borșul pudră este ușor de depozitat și utilizat. Pe lângă toate acestea, un alt avantaj al borșului pudră este că te ajută să prepari dintr-un singur plic un număr mare de porții. Practic, economic și eficient! Folosind borşul pudră, ai garanţia că vei obține gustul perfect al ciorbei făcute în casă, zi după zi, farfurie după farfurie! Citeste mai multe retete unice pe http://www.retetaperfecta.ro/feluri-de-mancare-1/supe-si-ciorbe-12
 

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Cozonac oparit

Cozonac oparit

Cozonacul oparit se poate umple cu nuca, mac, rahat, stafide, mere sau branza. este foarte bun.

Cozonac oparit
Cartofi la cuptor

Cartofi la cuptor

Cartofi la cuptor
Friptura de miel in vin

Friptura de miel in vin

Traditionalul pe masa de Paste!!

Friptura de miel in vin
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
2
Prajituri

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe

Am pornit de la ideea de a face o prajitura cu jeleu de fructe, deoarece aveam 2 pungunte de piureuri de fructe pe care le...

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
Ciorba de legume cu perisoare
3
Ciorbe

Ciorba de legume cu perisoare

O ciorba plina de legume, foarte gustoasa pe care o recomand in zilele de toamna.

Ciorba de legume cu perisoare
Prajitura cu nuca de cocos si ciocolata
4
Budinci

Prajitura cu nuca de cocos si ciocolata

a) Blat: 1. Se spumeaza untul, zaharul si ouale dupa care se adauga praful de cacao, faina si praful de copt. 2. Se aseaza...

Prajitura cu nuca de cocos si ciocolata
Supa finlandeza cu somon
5
Supe de legume

Supa finlandeza cu somon

o supa delicioasa si hranitoare

Supa finlandeza cu somon
Parteneri
Prajitura cu branza, fructe tropicale si budinca de vanilie
Bucataras.RO

Prajitura cu branza, fructe tropicale si budinca de vanilie

Primavara intra in vietile nostre cu pasi timizi se pare, sa o primim cu bratele deschise. Este 1 Martie si v-am adus un...

Prajitura cu branza, fructe tropicale si budinca de vanilie
Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Gustos.RO

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Incanta-ti papilele gustative cu aceasta reteta usoara si delicioasa de prajitura de post cu mere si nuci. Fara ingrediente...

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
ReteteCulinare.RO

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă. De ce ingrediente ai nevoie... citeste mai mult
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!