Cupa Moldovei in gastronomie 2013

Cupa Moldovei in gastronomie 2013

Etapa de la Iaşi a Campionatului Internaţional de Gătit în Aer Liber va îngloba specificul tuturor celorlalte etape, fiind cel mai complex eveniment gastronomic din România şi Sud-Estul Europei. Se vor regăsi elemente de festival gastronomic, în acest sens propunându-secompetiţia pentru amatori ”Masters of Flames”, care se va desfaşura pe parcursul adouă zile (sâmbătă şi duminică). Astfel toţi amatorii prezenţi vor avea ocazia să se prezinte la categoria”Ceaun”; categoriile de concurs individuale vor scoate în evidenţă abilităţile profesionale, constituindu-se ca un antrenament pentru competiţia care îi va aduce în prim-plan pe cei mai iscusiţi bucătari din Sud-Estul Europei şi nu numai, respectiv ”Cupa Moldovei în Gastronomie”. Încă de la începuturile sale, Campionatul Internaţional de Gătit în Aer Liber şi-a propus să acopere vidul din zona artei culinare româneşti şi să impună conceptul de „bucătărie-cultură”. Fie că ne place sau nu, bucătăria, generic vorbind, ocupă un spaţiu extrem de important în viaţa fiecăruia dintre noi. Programul Competitiei CLASA Cooking Live - Bucătărie Caldă Individual: 60 minute (45 minute gătit + 15 minute curăţenie) SECŢIUNEA PROFESIONIŞTI Sâmbătă şi duminică pe scena evenimentului (Outdoor) În cadrul clasei “Bucătărie Caldă” fiecare concurent poate participa la una sau mai multe categorii. Concurentul va avea la dispoziţie o boxă, echipată cu aragaz, cuptor, frigider şi priză electrică. Atât ingredientele, cât şi ustensilele de gătit şi farfuriile vor fi aduse de către concurenţi. CATEGORIA A - Preparate entice 1. timp de desfășurare: 45 minute; 2. nr. porții preparate: 2 porţii: o porție pentru jurizare și una pentru prezentare; 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., mod de preparare); 4. la finalul preparării concurenţii trebuie să cureţe spaţiul în care au gătit și să-l pregătească pentru prezentare și jurizare, având la dispoziție 15 minute. Încaz contrar, concurenţii vor pierde puncte, putând fi chiar descalificaţi. CATEGORIA B - Preparate din pui 1. timp de desfățurare: 45 minute; 2. nr. porții preparate: 2 porţii: o porție pentru jurizare și una pentru prezentare; 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare); 4. la finalul preparării concurenţii trebuie să cureţe spaţiul în care au gătit și să-l pregătească pentru prezentare și jurizare, având la dispoziție 15 minute. Încaz contrar, concurenţii vor pierde puncte, putând fi chiar descalificaţi. CATEGORIA C - Preparate din porc 1. timp de desfățurare: 45 minute; 2. nr. porții preparate: 2 porţii: o porție pentru jurizare și una pentru prezentare; 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare); 4. la finalul preparării concurenţii trebuie să cureţe spaţiul în care au gătit și sălpregătească pentru prezentare și jurizare, având la dispoziție 15 minut. Încaz contrar, concurenţii vor pierde puncte, putând fi chiar descalificaţi. CATEGORIA D - Preparate din peşte 1. timp de desfățurare: 45 minute; 2. nr. porții preparate: 2 porţii: o porție pentru jurizare și una pentru prezentare; 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare); 4. la finalul preparării concurenţii trebuie să cureţe spaţiul în care au gătit și sălpregătească pentru prezentare și jurizare, având la dispoziție 15 minut. Încaz contrar, concurenţii vor pierde puncte, putând fi chiar descalificaţi. CLASA PREZENTARE ARTISTICĂ (Cold Dish) SECȚIUNI: PROFESIONIȘTI ȘI AMATORI Piese decorative realizate din materiale comestibile - zahăr, aluat,marţipan, fructe, legume, brânză, gheaţă, peşte, pui şi combinaţii între ele Sâmbătă şi duminica în Sala Cuza a Hotelului Unirea Iaşi (Program Indoor) În cadrul clasei “Prezentare Artistică” fiecare concurent/echipă poate participa la una sau mai multe categorii. Fiecare va avea la dispoziţie un spaţiu de prezentare pus la dispoziţie de către organizatori gratuit, spaţiu pe care îl va putea decora la libera alegere. Atât ingredientele, cât şi platourile de prezentare vor fi aduse de către concurenţi. În cadrul acestei clase, se prezintă un meniu pentru 6 persoane plus un platou pentru expunere de o persoană. Numărul maxim de membri într-o echipă este de 3 persoane, fiind permisă şi participarea individuală. În cadrul acestei clase, se va acorda şi cupa pentru asocierea de băuturi cu preparatele prezentate. Sâmbătă, CATEGORIA A - Platou Rece 1. prezentare pentru 6+1 persoane 2. tematică: Starters 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) Sâmbătă, CATEGORIA B - Desert 1. prezentare pentru 6+1 persoane 2. tematică: Desert Festiv 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) Duminică, CATEGORIA C - Patiserie 1. prezentare pentru 6+1 persoane 2. tematică: Preparate pentru Coffee Break 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) Duminică, CATEGORIA D / Peşte 1. prezentare pentru 6+1 persoane 2. tematică: Preparate din peşte 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) Duminică, CATEGORIA E - Carving 1. prezentare 2. tematică: Fiinţa umană şi universal 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) CLASA COOKING SHOW - Masters of Flames (Cooking Live Outdoor) SECȚIUNEA AMATORI: Ceaun (ciorbă şi fel de bază) În cadrul competiţiei fiecare concurent va primi un stand 3m x 3m, masă de lucru, ceaun, arzător, butelie cu gaz lichefiat. Concurentul poate participa individual sau in echipă (maxim 3 persoane). Cantitatea obligatorie de mâncare gătită este pentru 100 de porţii (maxim 300g/1 porţie). Tematică: ciorbe şi tocăniţe binecondimentate. Sâmbătă, CATEGORIA A - Ciorbe 1. prezentare pentru 100 persoane + 1 pentru juriu 2. tematică: ciorba 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) Duminică, CATEGORIA B - Fel de bază 1. prezentare pentru 100 persoane + 1 pentru juriu 2. tematică: fel de bază 3. preparatul trebuie să fie însoțit de denumire și reţetă (ingrediente, cant., modde preparare) CRITERIILE DE EVALUARE, PUNCTAJ ȘI PREMII Criteriile de evaluare pentru bucătăria caldă( toate categoriile de concurs, respectiv cupe): 1. prezentare - inovaţie (prezentare eleganţă, apetisantă, originală) - max. 25puncte. 2. compoziţie (armonizarea culorilor, aromelor, combinarea corectă a materiilorprime, dimensiunea preparatului) - max. 25 puncte 3. tehnica de lucru profesională (corecta preparare de bază a alimentelor) - max.25 puncte 4. aranjare – servire – igienă (aranjare curată, ordonată, fără decorurinecomestibile, uşor de servit, corecta exploatare a spaţiului de lucru ) - max.25 puncte A. 60 - 69 puncte - diplomă de participare B. 70 - 79 puncte - medalie de bronz C. 80 - 89 puncte - medalie de argint D. 90 – 99 puncte - medalie de aur Se vor câştiga locurile I, II și III, respectiv medalia de aur, argint și bronz. Criteriile de evaluare pentru prezentarea artistică: 1. prezentare și formă max. 25 puncte 2. compoziţie și concepţie max. 25 puncte 3. grad de dificultate max. 25 puncte 4. originalitate şi inovaţie max. 25 puncte  

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Lasagna vegetariana

Lasagna vegetariana

Ce spui de o reteta savuroasa de lasagna cu legume coapte? E mult mai usoara decat lasagna clasica si sigur o sa iti placa....

Lasagna vegetariana
Supa crema de legume

Supa crema de legume

Supa crema de legume servita alaturi de crutoane aromate este perfecta intr-o zi de post sau cand vrei sa mananci ceva usor!

Supa crema de legume
Placinta frageda cu mere

Placinta frageda cu mere

Aceasta reteta de placinta cu mere este asa cum ii spune si numele, frageda :). Este o prajitura de casa cu mere absolut...

Placinta frageda cu mere
Cele mai apreciate rețete
Chec de post
1
Dulciuri

Chec de post

Un desert bun, ieftin si usor de preparat pentru zilele de post si nu numai.

Chec de post
Prajitura cu cirese
2
Prajituri

Prajitura cu cirese

O prajitura pufoasa, de sezon care poate fi pregatita cu orice fructe preferati. Pofta buna si spor la gatit!

Prajitura cu cirese
Macrou cu sos de rosii la cuptor
3
Mancaruri cu peste

Macrou cu sos de rosii la cuptor

Pentru ca suntem in postul Craciunului si sunt forte multe zile cu dezlegare la peste, va prezint o reteta delicioasa...

Macrou cu sos de rosii la cuptor
Tort Diplomat de post
4
Torturi

Tort Diplomat de post

Tortul diplomat este un desert foarte cunoscut si apreciat, de care va puteti bucura si in perioada postului. Tortul se...

Tort Diplomat de post
Nectar de caise
5
Sucuri fructe si legume

Nectar de caise

Nectarul de caise este o băutură delicioasă și revigorantă, realizată din caise proaspete și câteva ingrediente...

Nectar de caise
Parteneri
Reteta de cozonac pufos cu aluat oparit
Bucataras.RO

Reteta de cozonac pufos cu aluat oparit

Dragii mei, cand ne apucam de cozonaci, ne inarmam cu rabdare multa. Si putere. Eu  am avut rabdare dar puterea am...

Reteta de cozonac pufos cu aluat oparit
Prajitura pufoasa cu fructe
Gustos.RO

Prajitura pufoasa cu fructe

Reteta de prajitura pufoasa cu fructe. Prajitura pufoasa cu fructe reteta simpla. Retete de prajituri cu fructe. Prajituri...

Prajitura pufoasa cu fructe
Mancare de urzici cu mamaliga
ReteteCulinare.RO

Mancare de urzici cu mamaliga

Mancare de urzici cu mamaliga