Fatteh-Vita adaptat

Fatteh-Vita este o mancare egipteana, iar aceasta este o varianta adaptata. Se fierbe orezul basmati conform metodei clasice pe care o găsiţi.

Timp pregatire
50 minute
Complexitate
redusa
Fatteh-Vita adaptat

Ingrediente

  • 200 gr orez basmati
  • 2 linguri unt
  • 350 gr carne de vită tocată
  • 500 ml supă de carne
  • 5 căţei de usturoi
  • 3 linguri tahini
  • o pâine arabă mare
  • un borcan de iaurt mare

Mod de preparare

Fatteh-Vita este o mancare egipteana, iar aceasta este o varianta adaptata. Se fierbe orezul basmati conform metodei clasice pe care o găsiţi, de regulă scrisă pe fiecare pungă de orez sau aici.

Carnea tocată se pune la rumenit într-un ceaun cu puţină apă, condimente tarhon, delikat, boia de ardei dulce şi se lasă la făcut cam 20 minute.

Separat se zdrobeşte usturoiul şi se amestecă cu tahini şi iaurt. Într-un vas întins se stropeşte cu puţin ulei de măsline, apoi se rupe o pâine arabă mare în mai multe bucăţele. Pâinea trebuie să fi fost puţin rumenită în cuptor pentru a deveni crocantă, casantă. Se pune apoi peste aceasta puţin din zeama de carne, apoi orezul fiert, carnea făcută şi sosul de iaurt. Se nivelează bine şi se consumă imediat. Fatteh-Vita se poate reîncălzi şi la microunde pentru a doua zi.


 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Cozonac oparit

Cozonac oparit

Cozonacul oparit se poate umple cu nuca, mac, rahat, stafide, mere sau branza. este foarte bun.

Cozonac oparit
Cartofi la cuptor

Cartofi la cuptor

Cartofi la cuptor
Friptura de miel in vin

Friptura de miel in vin

Traditionalul pe masa de Paste!!

Friptura de miel in vin
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
2
Prajituri

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe

Am pornit de la ideea de a face o prajitura cu jeleu de fructe, deoarece aveam 2 pungunte de piureuri de fructe pe care le...

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
Bors cu fasole moldovenesc, ca la mama acasa (de post)
3
Borsuri

Bors cu fasole moldovenesc, ca la mama acasa (de post)

Desigur borsul de fasole in regiunea Moldovei se face cel mai des in sezonul rece, si desigur in perioada postului. Si...

Bors cu fasole moldovenesc, ca la mama acasa (de post)
Briose cu ciocolata
4
Prajituri

Briose cu ciocolata

Pentru a prepara aceasta reteta de briose cu ciocolata sunt necesare urmatoarele ingrediente: margarina, zahar, oua, lapte,...

Briose cu ciocolata
Ciorba de perisoare
5
Borsuri

Ciorba de perisoare

O ciorba cu multe....multe legume calite!

Ciorba de perisoare
Parteneri
Prajitura Bucataras
Bucataras.RO

Prajitura Bucataras

Am pregatit aceasta prajitura pentru toata familia "Bucataras"! Pentru mine "Bucataras" inseamna foarte mult,m-am atasat de...

Prajitura Bucataras
Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Gustos.RO

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat

Incanta-ti papilele gustative cu aceasta reteta usoara si delicioasa de prajitura de post cu mere si nuci. Fara ingrediente...

Prajitura de post cu mere si nuci: Reteta simpla si usor de preparat
Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
ReteteCulinare.RO

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa

Oua rosii vopsite cu coji de ceapa
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Reteță de Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată preparată pas cu pas acasă. De ce ingrediente ai nevoie... citeste mai mult
Risotto cu Gorgonzola și ceapă roșie caramelizată
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!
De cele mai multe ori, găsești la raftul magazinelor o varietate de produse de brânză Gorgonzola. Un tips foarte bun... citeste mai mult
Cum recunoști o branză gorgonzola de calitate. Care este semnul ce diferențiază produsele!