Profiterol

Astăzi am adus din nou în casă gustul copilăriei, mult iubit de mine și de prieteni. Rețetă simplă, păcat să nu o facem mai des.

Portii
15
Timp pregatire
60 minute
Timp coacere
30 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • Aluat choux:
  • 200 ml apa
  • 125 g faina
  • 120 ml ulei
  • 4 oua
  • sare
  • Crema de vanilie:
  • 500 ml lapte
  • 100 g zahar
  • 3 oua
  • 50 g faina
  • 1 lingurita extract de vanilie
  • Glazura:
  • 100 g ciocolata amaruie
  • 2 linguri de ulei

Mod de preparare

Aluat choux

 Puneți apa împreună cu sarea și uleiul la fiert; când au început să fiarbă, adăugați toată făină odată și amestecați energic cu telul.

 Lăsați pe foc amestecând până se formează o peliculă subțire pe vas, proces similar ca la prepararea mămăligii. Apoi lăsați compoziția să se răcească la temperatura camerei, după care începeți să incorporați ouăle pe rând, mixând după fiecare;

Folosind un posh de patiserie cu dui rotund, formați în tavă, pe hârtia de copt, bile cu diametrul de 4-5 cm, în funcție de cât de mari doriți să fie prăjiturile; atenție, în cuptor își vor dubla, chiar tripla mărimea!

Încingeți cuptorul bine, la 200 de grade și introduceți tava pe raftul de sus și coaceți aluatul pentru 10-15 minute, până se umflă. Apoi reduceți căldura la minim, porniți ventilația sau crăpați ușa cuptorului puțin, și mai coaceți încă 15-20 de minute, până se gătește aluatul la interior.

 Crema de vanilie

Într-o cratiță puneți laptele la fiert; după ce fierbe opriți focul.

Separat, mixați oule cu zahărul până obțineți o compoziție cremoasă. Adăugați făină și mixați până devine omogen, fără cocoloașe. Adăugați 2/3 din laptele fierbinte, amestecând cu telul până la omogenizare; după ce ați încorporat, puteți adăuga și restul de lapte, apoi fierbeți crema la foc mic, amestecând continuu. Adăugați vanilia și fierbeți până se îngroașă crema.

 Lăsați la răcit; dacă s-au format cocoloașe, treceți crema prin sită.

 Când crema s-a răcit, puteți umple choux-urile.

Prajitura cu ciocolata si zmeura

Un desert foarte aromat cu zmeura si ciocolata !

Ardei kapia rosu umplut cu legume si carne de pui

O mancare de toamna usoara!

Specialitate de ardei umpluti cu carne de pui si galbiori

Astazi va aduc varianta de ardei care mi se pare mie ca imi satisface cel mai mult gustul culinar. Stim foarte bine ca atunci...