Cheeseburgeri de casa cu varza dulce si chifle negre cu seminte

Pentru că ne plac mult chiflele kaizer cu tot felul de seminţe, am pregătit cheeseburgeri de casă cu mirodenii, varză dulce şi chifle negre cu seminţe. Au fost atât de buni!

Portii
5
Timp pregatire
10 minute
Timp coacere
80 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • aprox 500 g carne de porc tocată
  • 3 linguri apă
  • Puţină pâine
  • 1 linguriţă rasă cu sare
  • Condimente de la Delikat: oregano
  • boia dulce
  • rozmarin
  • cimbrişor
  • măghiran
  • 5 chifle-kaizer negre cu seminţe
  • 1 varză albă
  • Sucul de la o jumătate de lămâie
  • 1 roşie
  • 1 pachet caşcaval feliat
  • ketchup dulce după gust
  • 8 cartofi

Mod de preparare

Într-un vas mare, se amestecă bine carnea tocata cu puţină apă, sare, un coltuc de pâine înmuiat în apă, care va face carnea mai pufoasă şi condimentele naturale. Se formează în mâinile umede sfere mai măricele, care se turtesc şi se rumenesc pe grătarul electric.

Între timp, cartofii se curăţă, se spală, se amestecă cu sare, după gust şi se prăjesc în uleiul încins.

Se toacă mărunt varza şi se frământă apoi cu puţină sare.

Chiflele se taie în jumătăţi, se aşază pe fiecare bază un pic de ketchup dulce, puţină varză, câte o chiftea, o felie de caşcaval, apoi o felie de roşie, iar varză tocată şi apoi capacul chiflei.

Se va adăuga în cheeseburgeri varză atât cât se poate, iar varza rămasă se serveşte ca salată, asezonată cu sucul de la o jumătate de lămâie şi puţină apă.

Notă! Înlocuind chiflele din pâine albă cu cele din pâine neagră cu seminţe şi adăugând legumele, am considerat acest meniu semi-sănătos, dar dacă renunţaţi la cartofii prăjiţi şi ketchup, este şi mai bine!

Porţii: 5

Timp total: aprox 1h 30min

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

http://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/07/cheeseburgeri-de-casa-cu-varza-dulce-si.html

Negresa cu capsuni si menta

Gustoasa, usor de preparat si cu ingrediente putine

Lasagna cu somon, spanac si leurda

Spanacul si leurda, legume de primavara care se combina minunat cu diferite ingrediente. Am folosit somon facut la gril,...

Chiftele din carne si legume, la cuptor

Aceste chiftele din carne și legume sunt perfecte pentru a fi servite ca fel principal alături de o salată proaspătă sau...