Amintiri (dulci) din copilarie

Se spune ca gusturile, preferintele, chiar si constitutia adultului de peste ani se formeaza in copilarie. Si ca dependenta noastra de dulce, de atunci si de acolo vine. Nu zic ba, mai ales ca simt asta deseori, dar nu mi-as da copilaria pe 10 siluete de tip XS. Jur pe rosul fructelor din delicioasa prajitura cu visine.

Ispita lui "vreau ceva bun"

Pentru ca este perioada in care suntem cei mai influentabili, chiar si alimentar vorbind, copilaria va scoate capul din frigiderul nostru cand ne va fi lumea mai draga sau, dupa caz, mai grea. Daca atunci cand ne juleam genunchii si plangeam de ne auzeau colegii de joaca din cartierul vecin, iar mama ne imbuna cu un un chec pufos atunci si cand vom fi adulti in toata firea vom avea tendinta sa cerem ceva bun cand ne e greu.

Sau, daca primeam o prajitura care ni se topea in gura drept recompensa pentru un 10 la matematica (nu era cazul meu) sau pentru coronita de la sfarsit de an scolar, vom trage uneori, inconstient, spre o cofetarie cand vom avea ceva de sarbatorit.



Nici nu stiti voi cu cate cisterne cu lapte de pasare venite din Craiova natala pana in Bucurestiul studentesc mi-am stins eu mahnirile iubirilor pierdute. Sau cate torturi nu i-am cerut bunicii sa-mi puna prin mecanicul de accelerat, cand aveam ceva de sarbatorit. Ne place au ba, suntem ceea ce am mancat. Putem schimba asta, nu e ca si cum ne-au fost tatuate ...