Mahlev - Mahlab

Mahlab este un condiment obtinut din semintele fructelor ciresului St. Lucia ( Cerasus Mahleb). Este un soi de cires negru destul de rar, cu niste fructe mici, plantat pentru frumuseatea si mireasma imbatatoare a florilor sale si nu atat pentru fructe. Numele "mahlab" vine din limba araba si inseamna "miros dulce", desi etimologia cuvantului ne duce la cuvantul de origine semita ce definea laptele, cuvant ce a devenit in ivrit substantivul "halav" adica lapte si in araba verbul "halaba" - a lua lapte. Cum ciresul nu da lapte se presupune ca legatura ar fi culoarea alba a florilor, asemanatoare cu cea a laptelui. Samburii fructelor se sparg dand la iveala un alt sambure mai mic de doar 5-7 mm, oval,de culoare bej, cu o puternica aroma de migdale si cirese. Fiind foarte aromat, se foloseste in cantitati mici. Ciresul St.Lucia creste in zona meditearaneana, in sudul Europei si vestul Asiei. Desi a fost intalnit si in Europa centrala, deoarece ii place clima calda si uscata.

Mahlab-ul este folosit de secole in Orientul Mijlociu si e parte din traditii in Turcia, Armenia, Grecia,Liban, Siria,Iran, Irak, Libia, Kuweit, Cipru, Egipt, caci este folosit la preparatele traditionale si reprezentative anumitor sarbatori. Mahlab-ul nu lipseste niciodata din preparatele sarbatorilor importante: Choereg si Simit in Armenia, Tsoureki (paine greceasca traditionala dulce cu oua), Flounes cipriot (placinta de Paste), Pogaca turceasca sau in dulceata egipteana. Este folosit atat la pregatirea painii, a prajiturilor, budincilor chiar si a branzeturilor. Uneori se presara peste fructele proaspete dandu-le o aroma aparte. Inainte de a fi folosit pentru paine a fost folosit in producerea de parfumuri, sapunurilor, in aromarea vermutului. Se spune ca ar fi intrat si in compozitia aspirinei. Pe primul loc in producerea si exportarea de mahlab se afla Iranul urmat de Turcia ( care este printre putinele producatoare de vermut de mahleb) si Siria.

Ca si curiozitate, mahlab-ul apare alaturi de alte condimente intr-o reteta dintr-o carte de bucate olandeza din secolul XV e.n Wel ende edelike spijse (Mancare buna si nobila) si intr-o carte de bucate irakiana ce dateaza din secolul X "Kitab tabikh" a lui Ibn Sayyar al-Warraq. Pentru ca sa isi pastreze aroma se pastreaza in forma de seminte, facandu-se praf in mojarul cu pistil doar inainte de folosire. Aroma, savoare, gust deosebit si toate astea intr-un samburas de doar cativa milimetri.

Sursa acestui articol este blogul culinar: furnicuta-boscodina.com