Reabilitarea oului

Legende, povesti, mituri vorbesc despre inceputuri. Si povestesc despre un ou magic. O istorisire sanscrita povesteste despre oul cosmic, lacas al spiritului ce renaste. Fenicienii credeau ca un ou rupt in doua a dus la formarea cerului si a paradisului. Fiind asociat cu noi forme de viata, oului i s-au atribuit proprietati fertile si afrodisiace. In tarile Europei, exista obiceiul ca taranii sa sparga oua peste cimp, pentru a avea o recolta bogata. In Franta, mireasa sparge un ou pe pragul usii pentru a avea o familie numeroasa.


In bucatarie, oul nu a fost la fel de bine primit. Ani de zile, a fost putin apreciat din cauza continutului ridicat de colesterol. Cercetatorii nutritionisti i-au redat rolul, o data ce au descoperit ca alimentatia cu un continut ridicat de colesterol nu are influenta directa asupra nivelului de colesterol din singe. De aceea, ei asigura ca nu este riscant sa se consume un ou zilnic, in masura in care se tine cont ca nivelul de colesterol consumat intr-o zi sa nu depaseasca 300 de miligrame.

Ouale sint foarte hranitoare. Sint o sursa importanta de proteine si contin importante vitamine si minerale. Doua oua au o valoare proteica echivalenta cu 100 de grame de carne. Galbenusul de ou este printre putinele alimente care contine, in mod natural, vitamina D. Galbenusul, care reprezinta aproximativ 33% din masa lichida a oului, contine toata cantitatea de grasimi si aproape 50% din proteinele oului. Aici se gasesc si vitaminele A, E si zincul. Galbenusul este mai bogat in fosfor, fier, iod si calciu decit albusul. Oul contine 13 vitamine si nu are vitamina C.

Ouale au si alte avantaje, in afara de a fi hranitoare: sint ieftine, sint usor de preparat, fiind ingrediente de baza in multe preparate.

La rece

In pregatirea oualor este necesara o atentie sporita, pentru ca sint usor perisabile. Trebuie pastrate intotdeauna la frigider.

Ouale proaspete pot fi pastrate in frigider maxim 4 - 5 saptamini. Ouale fierte tari nu rezista in frigider mai mult de o saptamina. Daca tii oul la temperatura camerei o zi este echivalent cu a-l tine o saptamina in frigider. Ouale trebuie pastrate in frigider in cutia de carton pentru ca absorb mirosul din frigider. Coaja de ou are 17.000 de pori minusculi la suprafata prin care oul atrage mirosurile.

Daca la o reteta ai nevoie doar de galbenusuri, poti sa pastrezi albusurile intr-o cutie cu capac, maxim patru zile. Galbenusurile se pastreaza in apa, intr-un vas acoperit, maxim doua zile. Daca nu poti sa le folosesti imediat, iata o alta metoda de a le conserva: pune galbenusurile intr-o tigaie si acopera-le cu apa. Acopera vasul si adu la fierbere. Cind apa incepe sa fiarba, ia vasul de pe foc si lasa galbenusurile in apa timp de 15 minute. Dupa ce le scoti, tine-le in frigider 4 - 5 zile.

Raspunsuri

Ce este micul cheag de singe din ou?
Uneori un mic cheag de singe se gaseste in galbenus. Aceasta nu inseamna ca oul este fertil; picatura de singe apare in urma rupturii tesutului vasele de deasupra galbenusului in timpul formarii oului. Aceste oua sint comestibile si cine doreste poate inlatura singele.

De ce ouale fierte tari au suprafata galbenusului de culoare verzuie?
Aceasta culoare indica un continut mai mare de fier si sulf si se formeaza cind ouale sint fierte prea mult sau se racesc treptat. Ouale tari se curata mai greu. In general, cele tinute la frigider minim 10 zile se curata mai usor.

De ce coaja de ou are pete?
Coaja de ou care are pete mai inchise la culoare indica prezenta dioxidului de carbon ce nu a avut timp sa fie eliminat prin coaja. Petele arata ca oul este foarte proaspat. Culoarea cojii nu are legatura cu substantele nutritive sau vitaminele continute in ou. Culoarea galbenusului depinde de tipul de nutritie al gainii.

Sfaturi

Pentru a sti daca oul este fiert sau crud, roteste-l: daca se roteste inseamna ca e fiert.

Daca ai scapat un ou pe pardoseala, presara deasupra sare pentru a-l curata mai usor.

Ouale nu mai plesnesc la fiert daca pui in apa citeva chibrituri arse.

Cind fierbi oua, pune in apa o lingurita de otet sau de sare. Daca le lasi sa clocoteasca 3 minute, vor fi oua fierte moi, cind clocotesc 5-7 minute, ouale vor fi potrivit de tari. Fierte mai mult de 11 minute, acestea vor avea galbenusurile vinetii si se vor digera foarte greu.

Daca oul se fierbe la foc iute in apa clocotita albusul va fi mai tare, iar galbenusul mai moale; daca se fierbe la foc mic, galbenusul va fi mai tare, iar albusul moale.

Ouale inghetate isi recapata valoarea alimentara daca le pui in apa rece, in care s-au adaugat 2 - 3 lingurite de sare. Se lasa pina se dezgheata.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Prajitura cu cocos si visine

Prajitura cu cocos si visine

O prajitura aromata perfecta si racoritoare! Enjoy!

Prajitura cu cocos si visine
Legume umplute cu pui

Legume umplute cu pui

Pentru ca pietele s-au umplut de dovlecei, ardei si vinete frumoase frumoase… o sa va arat azi reteta perfecta pentru o...

Legume umplute cu pui
Salata caprese cu rosii cherry

Salata caprese cu rosii cherry

Salata caprese imbina intr-un mod miraculos gustul rosiilor cu cel al branzei mozarella; totul desavarsit cu ulei de masline...

Salata caprese cu rosii cherry
Cele mai apreciate rețete
Gem de agrise
1
Dulceata

Gem de agrise

Gemul de agrise este foarte aromat si sanatos si se prepara la fel ca orice reteta de gem. Sa culegi agrise poate fi o...

Gem de agrise
Parteneri
SALATA CU RUCOLA , TON SI OUA
Bucataras.RO

SALATA CU RUCOLA , TON SI OUA

 Poate inlocui si o cina .Poate merge si in caserola la serviciu . Gustoasa si hranitoare .  

SALATA CU RUCOLA , TON SI OUA
Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura
Gustos.RO

Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura

Prepara o zmeurata de casa, dulce si parfumata, ideala pentru ocazii speciale si nu numai. Reteta clasica, usor de urmat, cu...

Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura
Prajitura cu iaurt si caise
ReteteCulinare.RO

Prajitura cu iaurt si caise

Prajitura cu iaurt si caise