Tarta aperitiv cu feta, rucola si rosii

Este genul de tarte aperitiv pe care le faci in doi timpi si trei miscari, mai ales daca ai musafiri sau pur si simplu vrei sa mananci si altceva.:) Pofta buna!!

Portii
2
Timp pregatire
20 minute
Timp coacere
20 minute
Complexitate
medie

Ingrediente

  • aluat fraged:
  • 220 gr faina de grau
  • 1/2 lgta sare
  • 100 gr unt rece
  • 60 ml apa rece
  • umplutura:
  • un cub branza feta
  • cateva rosii cherry
  • cateva fasii de ton (din conserva)
  • o mana rucola
  • 1 lg ulei de susan
  • seminte susan (optional)

Mod de preparare

Se cerne faina intr-un castron, se adauga sarea si untul rece, taiat cuburi. Se framanta putin cu mana pana se obtine un aluat nisipos. Se adauga apa rece, framantand repede ca sa nu se incalzeasca untul. Se framanta pana la omogenizarea aluatului.

Atentie: nu framantati excesiv, aluatul nu va mai ramane fraged, va deveni elastic la copt.

Aluatul se pune in folie alimentara si se pune la rece timp de 20-30 minute.

Rosiile si rucola se spala sub jet de apa rece. Branza feta se feliaza.

Se scoate aluatul de la frigider.

Se porneste cuptorul la 160 grade C.

Se pregatesc 2 forme de copt. Aluatul se imparte in doua, se intinde repede in strat subtire si se asaza in formele de copt.

Eu am folosit o tava dreptunghiulara si una mica, rotunda. Daca doriti, puteti pregati o singura tarta, in forma mare.

Se asaza aluatul frumos, se asaza fasii de feta, cateva fasii de ton (optional), cateva rosii cherry intregi. Se presara cateva fire de rucola. Tarta se stropeste cu putin ulei de susan.

Se coace in cuptorul preincalzit, timp de 20 - 25 minute. Daca este rumenita frumos, e semn ca e gata si se poate scoate din cuptor. Se scoate din cuptor, se lasa putin la temperat, apoi se serveste garnisita cu rucola si cateva seminte de susan.

Prajitura cu ciocolata si zmeura

Un desert foarte aromat cu zmeura si ciocolata !

Ardei kapia rosu umplut cu legume si carne de pui

O mancare de toamna usoara!

Specialitate de ardei umpluti cu carne de pui si galbiori

Astazi va aduc varianta de ardei care mi se pare mie ca imi satisface cel mai mult gustul culinar. Stim foarte bine ca atunci...