Cum sa mananci sanatos de sarbatori!

(0)
admin postat de
Ne pregatim intens pentru sarbatorile de iarna, cu mult fast si nerabdare, pe de o parte, din cauza sosirii vacantei de iarna, pe de alta parte, datorita petrecerilor ori a meselor festive prilejuite de acestea. Totodata, este de remarcat si faptul ca prin venirea sezonului rece si scurtarea zilelor, se modifica si ritmul in care activam. Renuntam, uneori mult prea usor la a mai face miscare de orice fel, optand in schimb prin a ne lasa prada rasfatului cu mici delicii ori placeri culinare. Iar acest aspect se amplifica mai ales in perioada sarbatorilor de iarna.

Totusi, cum am putea sa parcurgem aceasta perioada a anului fara a ne lasa prada exceselor de orice natura dar si fara ca sa crestem in greutate? Si spunem aceasta, fiindca, nu-i asa, problemele pot sa apara pentru majoritatea acelora dintre noi care se bucura prea mult de aceasta perioada si fac excese de alimentatie, de alcool ori abuzeaza de statul pe partie cu schiurile, sania sau snowboard-ul sfidand frigul de afara. Potrivit studiilor realizate de cercetatorii americani, conationalii lor se ingrasa, anual, in timpul sarbatorilor de iarna cu aproximativ 1-2 kg, iar aceste kilograme tind sa devina "bagaje permanente". Acumularea acestui surplus de kilograme conduce, in timp, la supraponderabilitate si, mai tarziu, la obezitate.

Care sunt asadar cauzele acestui fenomen?

Se stie probabil ca in timpul iernii, ...
predispozitia spre ingrasat este mult mai accentuata, multi dintre noi urmand ca apoi sa ne petrecem intreaga primavara si vara spre a scapa de surplusul de grasime acumulat iarna. Aparent, nu exista o explicatie logica care sa lamureasca motivele pentru care castigam usor in greutate pe perioada iernii, insa putem identifica cateva din potentialele cauze ce determina acest lucru. In primul rand, ar fi predispozitta noastra genetica, fiind posibil ca genele noastre sa fie "programate" sa consume mai multe alimente bogate in grasimi dar si mai mult alcool in cazuri de temperatura scazuta. O explicatie plauzibila ar fi si aceea ca stramosii nostri aveau nevoie de o cantitate semnificativa de grasime in organism care actiona ulterior ca un veritabil "combustibil" pentru a-i ajuta sa depaseasca asprimea iernii si sa supravietuiasca frigului.

Cercetatorii sustin ca si noi am fi mostenit aceste gene, si odata cu ele nevoia de a consuma alimente bogate in grasimi (in cantitati importante) pe perioada iernii. In al doilea rand, un rol important il poate avea nivelul de serotonina din organism, cunoscandu-se faptul ca interactiunea diverselor chimicale in creier poate influenta atat apetitul cat si consumul nostru alimentar. Serotonina este un neurotransmitator, prin urmare este o substanta care are rolul de a transmite mesaje de la o celula nervoasa la alta. Un nivel scazut al acesteia (fenomen frecvent intalnit in situatia persoanelor supraponderale) poate duce la o pofta de mancare permanenta si poate avea o mare influenta asupra starilor noastre psihice (accentuand starile de depresie ori problemele cu somnul). Legat de acest aspect, unele persoane se simt adeseori deprimate iarna, o reactie determinata de putinele ore de lumina de care ne putem bucura pe parcursul unei zile mai scurte. Corpul nostru reactioneaza la depresie, producand o cantitate mai mare de serotonina iar una dintre modalitatile eficiente de a mentine un nivel ridicat de serotonina este consumul ridicat de carbohidrati. Din pacate, multe alimente bogate in carbohidrati ( gen chipsurile, prajiturile, placintele, ciocolata) au si un continut ridicat de grasimi, prin urmare un consum excesiv pe o perioada mai lunga de timp va conduce inevitabil la o crestere in greutate.

Solutia pentru a combate nedorita crestere in greutate este de a te asigura in permanenta ca vei consuma acei carbohidrati cu un continut ridicat de fibre pentru a creste nivelul de serotonina dar si a combate depresia, fara a te confrunta cu surplusul de grasime. (de ex.putem opta pentru ciocolata neagra, ori pentru cartofii fierti iar nu prajiti) In al treilea rand, sedentarismul este o alta cauza importanta a cresterii in greutate pe timpul sezonului rece. Este evident faptul ca activitatea fizica nu mai pare la fel de placuta iarna, fata de libertatea de miscare si multitudinea de activitati pe care ni le ofera anotimpul calduros. Insa, aceasta nu inseamna nicidecum ca trebuie sa abandonati sportul, din cauza frigului sau a ploilor. Putem opta pentru practicarea sporturilor de iarna (gen patinaj, schi) dar si pentru mersul mai des la sala. Spunem aceasta, intrucat acesta pare a fi principalul motiv de care fiecare se plange iarna, iar lipsa de miscare poate duce usor la cresterea in greutate. In al patrulea rand, cu toate ca nimeni nu isi doreste sa creasca in greutate in aceasta perioada a anului aceeasi cercetatori americani sustin ca acest aspect este de fapt o traditie, deoarece iarna avem tendinta de a consuma mai multe alimente si alcool dar si de a ne preocupa mai putin de practicarea execitiilor fizice ori de aspectul nostru fizic.

Putem evita totusi derularea acestui scenariu sumbru si cresterea in greutate?

Cu siguranta raspunsul la aceasta intrebare este unul afirmativ! In primul rand, este bine de stiut ca, daca, inainte de sarbatori ati incercat sa pierdeti in greutate, de sarbatori trebuie sa va concentrati asupra mentinerii greutatii dobandite prin dieta. Sezonul de iarna este destul de dur cu organismul, iar in aceste conditii, mentinerea greutatii nu ar trebuie sa constituie o problema, trebuie doar sa va impuneti adoptarea catorva reguli, asftel incat sa va puteti bucura in liniste de retetele culinare de Craciun ori de Anul Nou. Important este ca dupa sarbatorile de iarna sa va intoarceti repede la dieta restrictiva pentru a nu permite ca dereglarea metabolismului sa fie una majora. In al doilea rand, daca sunteti gazda petrecerilor, taiati din calorii ori de cate ori aveti posiblitatea, fara insa a compromite prin aceasta savoarea mancarurilor ori sa renuntati la mancarurile traditionale. Mesele de sarbatori pot sa fie mai sanatoase si gustoase dar totodata, si cu un continut caloric scazut! Este recomandat de aceea ca meniul sa includa: fructe, legume, carne slaba, fructe de mare, cereale integrale si produse lactate semidegresate. De fiecare data cand cumparati un produs cititi cu atentie eticheta pentru a alege alimente bogate in substante nutritive, dar si cu un continut scazut de grasimi, calorii si zahar. De exemplu, pentru a consuma un numar mai mic de calorii putem renunta la alune, cascaval, smantana, unt sau frisca, sau le putem inlocui cu succes cu alte alimente gen: nuci, branza proaspata, iaurt ori frisca dietetica. Astfel, nu doar ca veti fi o gazda perfecta dar toata lumea se va putea bucura de mancaruri sanatoase, apetisante si cu un continut mai mic de calorii.

Tineti minte in permanenta ca este mult mai greu sa scapati de kilogramele in plus, decat sa le asimilati!

In al treilea rand, un alt aspect important, legat de petrecerea de sarbatori este cel al aperitivelor. De regula, aperitivele contin un numar ridicat de calorii, dar daca ne este imposibil sa renuntam la ele, specialistii ne sfatuiesc sa optam pentru aperitive dietetice si sanatoase, pe baza de fructe ori legume proaspete, fructe de mare, cascaval dietetic, branza dietetica, etc.

 

Un al patrulea sfat al specialistilor nutritionisti are in vedere sa verificam cu atentie etichetele de pe ambalaj, pentru a evita conservele cu un continut ridicat de zahar sau de sodiu. De aceea, pentru a reduce cantitatea de zahar si sodiu este indicat sa spalam fructele si legumele conversate inainte de a fi preparate.

 

Al cincilea sfat priveste respectul pe care trebuie sa-l acordam preferintelor culinare ale fiecaruia din invitatii nostrii. Astfel, la intocmirea meniului de sarbatori este nu doar frumos dar si indicat sa-i intrebati pe invitati, daca au vreo preferinta sau restrictie culinara, deoarece trebuie sa tineti cont de faptul ca printre acestia pot fi persoane care sufera de intoleranta la lactoza, fructoza ori gluten. De asemenea, puteti avea surpriza ca printre invitati sa fie persoane vegetariene ori persoane care urmeaza o dieta speciala.

In al saselea rand, tocmai pentru ca gustarile sa fie delicioase si cu un continut scazut de calorii trebuie sa alegeti ingredientele corespunzatoare. De exemplu, puteti folosi: piept de pui la gratar, iaurt in loc de smantana, lapte semidegresat, iar daca uleiul este obligatoriu in alcatuirea retetei, indicat este sa optati pentru uleiul de masline ori palmier.

Al saptelea sfat, priveste modul de preparare al alimentelor. Cel mai simplu si mai sanatos mod de pregatire al acestora este cu ajutorul grill-ului. Acesta pastreaza aroma naturala a produselor folosite in alcatuirea retetelor, iar prin intermediul lui, un numar mare de calorii vor fi eliminate.

De exemplu, carnea de orice fel poate fi pregatita pe grill alaturi de ciupercute, asortate, la servire cu o salata de legume proaspete.

In al optalea rand, pentru un final en-fanfare, delicios si colorat al meselor de sarbatori putem opta pentru deserturi mai sanatoase. Astfel, la desert puteti servi inghetata cu diferite fructe: capsune, zmeura, portocale, banane, fructe de kiwi, etc sau mai simplu, salatele de fructe. Putem deasemenea alege dulceturile facute acasa ca mod de ornare al prajiturilor in locul glazurilor de ciocolata. Un alt aspect pe care trebuie sa-l avem in vedere cu ocazia petrecerilor de Craciun si de Anul Nou este consumul de bauturi alcoolice. Cel mai sanatos sfat este sa renuntati pe cat se poate la consumul de alcool, insa cum acest lucru nu este posibil, puteti opta pentru bauturi cat mai simple: vin, coniac, sampanie. Bauturile cremoase sunt strict interzise deoarece au un continut ridicat de zahar, de aditivi si calorii. In final a indicat, in perioada de iarna, cand nu de putine ori temperaturile scad sub pragul de 0°C, sa consumam cu preponderenta alimente bogate in substante nutritive si vitamine dar si sa nu uitam de hidratare si de „regula de aur” a consumarii a cel putin doi litri de lichide zilnic.

 

Concluzionand, amintiti-va ca sarbatorile de iarna sunt marcate de multe traditii, iar sensul real al acestora presupune sarbatorirea in sanul familiei! Cu toate acestea este foarte important sa stim cum sa ne hranim pe timpul iernii dar si cum acest aspect ne poate afecta greutatea corporala si prin aceasta sanatatea. Prin urmare, este bine sa va bucurati de sarbatorile de iarna si de vacanta dar si sa nu uitati sa va pastrati obiceiurile alimentare sanatoase!

 

Acest articol a fost scris de Cristi si Svetlana Chisu pentru concursul de pe media-content.ro. Inscrie-te si tu si poti castiga o imprimanta laser.


recomandari

Indigestia si arsurile stomacului sunt cauzate de cresterea sau descresterea secretiei de acid gastric si a ...

citește—

Inainte de a pleca la cumparaturile necesare pentru masa de Craciun, invata cum se cumpara si cum se taie ...

citește—

Febra pregatirilor pentru mesele copioase ce vor urma in timpul Craciunului si a Anului Nou a inceput in multe ...

citește—
Comentarii
0 comentarii
Autentificați-vă pentru a posta comentarii
newsletter

Pentru a fi la curent cu ultimele noutati si promotii introdu adresa ta de email si apasa butonul trimite