Ziua Nationala a Gastronomiei și Vinului:

Ziua Nationala a Gastronomiei și Vinului:

 Inițiat la prima ediție a Congresului Național de Gastronomie și Vin de către Chef Nico Lontras (Rare Food Services), Cezar Ioan (vinul.ro) și Cosmin Dragomir (gastroart.ro), proiectul a fost adoptat cu 251 de voturi pentru, două abțineri și niciunul împotrivă de către Camera Deputaților, for decizional, după ce trecuse de Senat și de toate comisiile de resort.

Proiectul a fost depus de către deputatul brașovean Mihai Mohaci și a suferit în parcusul legislativ câteva modificări față de forma inițială.

 

Ziua Națională a Gastronomiei și Vinului Românesc prevede:

Art.l.- Se instituie Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc, în ultima duminică a lunii octombrie.
Art.2.- (1) Ziua naţională a gastronomiei şi a vinului românesc poate fi organizată de către autorităţile publice centrale, locale, de cătrecelelalte instituţii ale statului, de către persoane fizice sau juridice prin organizarea şi participarea la programe şi manifestări cu caracter social sau ştiinţific, în scopul de a aprecia şi promova obiceiurile şi produsele culinare tradiţionale.
(2) Autorităţile publice centrale şi locale pot contribui la organizarea acţiunilor precizate prin acordarea de sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în limita alocaţiilor bugetare aprobate.

 

Miercuri, pe 16 aprilie, la ediția a III-a a Congresului Național de Gastronomie și Vin (de la ora 10:00 în Aula ASE București) inițiatorii vor lansa și un ghid de bune practici pentru această lege.

 

“Ziua gastronomiei și vinurilor din România poate fi unul dintre factorii care să declanșeze pofta pentru (re)cunoaștere, mândrie și progres. Francezii, italienii, spaniolii, nemții, cehii, turcii (și cam toate popoarele “cu istorie” la care ne putem uita) au făcut din gastronomie (și vinuri, unde acesta e tradițional) vârf de lance pentru atragerea de turiști, pentru exporturi, pentru a reconstrui legăturile invizibile care alcătuiesc țesătura intimă a unei națiuni.”, Cezar Ioan (vinul.ro)

 

“Este un prilej perfect pentru parteneriate public-private prin care să celebrăm gastronomie românească altfel decât în fața grătarului cu paharul de tulburel în mână. Putem organiza dezbateri, conferințe, expoziții tematice, lansări de carte etc. Mi-aș dori ca restaurantele să se folosească de acest pretext pentru a prezenta meniuri special concepute pentru această zi”, Cosmin Dragomir (gastroart.ro) 


“Este un pas important pentru ne stabili identitatea culinară națională, regională, locală și microlocală. Promovarea gastronomiei și a vinurile autohtone se face după ureche, după cum îl taie capul pe fiecare. Poate e timpul să avem un concept robust și atractiv pentru potențialii turiști, o strategie pe termen scurt, mediu și lung care să fie în folosul tuturor”, chef Nico Lontras


 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Desert prajitura cu capsuni

Desert prajitura cu capsuni

Un desert rapid si delicios! Prajitura cu capsuni. Cum sa fcai prajitura cu capsuni.

Desert prajitura cu capsuni
Omleta cu spanac si leurda - Reteta de primavara

Omleta cu spanac si leurda - Reteta de primavara

Aș spune că la mine primăvara începe cu leurda, pe care o includ în cât mai multe preparate, iar azi mi-am delectat...

Omleta cu spanac si leurda - Reteta de primavara
Ciorba de salata verde

Ciorba de salata verde

Acum ca a venit primavara, iar salata este la putere, pe langa alte verdeturi de sezon, nu putea lipsi din meniu o adevarata...

Ciorba de salata verde