Pulpa de pui umpluta cu legume si carne tocata de porc

Iti garantez ca reteta Pulpa de pui umpluta va deveni foarte populara in familia ta, mai ales in randul copiilor. Incearc-o si nu vei regreta.

Portii
4
Timp pregatire
15 minute
Timp coacere
90 minute
Complexitate
redusa

Ingrediente

  • 4 pulpe de pui
  • 1 morcov dat pe razatoare
  • cate 1/2 de ardei gras rosu, galben si verde taiati cubulete
  • 150 g de carne tocata de porc
  • 2 catei de usturoi zdrobiti
  • 2 oua
  • 2 linguri de masline rondele
  • 100 g ciuperci tocate cubulete
  • 120 g cascaval dat pe razatoare
  • 1/2 legatura de patrunjel taiat marunt
  • 1/2 lingurita de cimbru uscat
  • 1/2 lingurita de boia dulce
  • putin ulei
  • sare si piper dupa gust

Mod de preparare

Intr-un castron incapator pune morcovul ras, ardeii, carnea de porc si usturoiul, rondelele de masline, ciupercile, cascavalul si patrunjelul, si asezoneaza cu boia, cimbru uscat, sare si piper. Sparge cele 2 oua deasupra si amesteca totul. 


Da pielea pulpelor la o parte, avand mare grija sa nu o rupi. Inlatura excesul de grasime si asezoneaza cu sare si piper. Umple-le apoi cu compozitia din castron si trage pielea la loc. Pune-le intr-o tava cu hartie de copt si stropeste-le cu putin ulei. Introdu-le in cuptorul incins in prealabil, la 170 de grade. Cand s-au rumenit frumos deasupra intoarce-le si lasa-le sa se gateasca si dedesubt. Ca sa fii sigur ca pulpele sunt gatite perfect, verifica in zona osului.


Dupa ce au stat cca o ora si jumatate la cuptor, scoate-le si serveste-le alaturi de un piure de cartofi.


Hai sa-ti arat si cum arata in interior. Piele crocanta, pui perfect gatit si-o umplutura pe masura ! Ce altceva ti-ai mai putea dori?

Cobbler cu piersici și înghețată cu topping crunchy - Delicios și parfumat

De zeci de ani, Carte d’Or transformă înghețata într-un ritual de răsfăț premium, inspirat din eleganța...

Varza noua calita in tuci

Toamna in farfurie!!

Prajitura cu rubarba si cirese

Am profitat de aceasta ocazie, ca tot este sezonul ei si prin magazine se gaseste in cantitate si la pret bun, am luat si eu...