Dulceata de citrice

Am adaptat reţeta mamei de dulceaţă de portocale la resursele şi cantităţile pe care le-am avut. Am ales să folosesc coaja de la mai multe citrice, nu doar de la portocale şi să le toc mărunt în loc să le fac melcişori. Veţi vedea mai jos. Mie îmi place mult să o folosesc pentru a aroma deserturi şi în siropul de la torturi.

Portii
4
Timp pregatire
10 minute
Timp coacere
30 minute
Complexitate
ridicata
Dulceata de citrice

Ingrediente

  • Coaja de la 2 portocale mari
  • Coaja de la 4 mandarine
  • Coaja de la 2 lămâi
  • 5 linguri zahăr
  • 2 pahare cu apă

Mod de preparare

Se spală fructele şi se usucă pe şervete de bucătărie.

Se curaţă portocalale şi mandarinele de coajă. Se taie mărunt cojile. Lămâile se dau pe răzătoare. Lămâie parfumate vor contribui şi ele cu aroma lor la această dulceaţă.

Se pune pe foc o crăticioară cu apă, iar când fierbe, se opreşte focul. Se toarnă cojile de citrice şi se opăresc câteva minute. Se scot pe o tavă şi se lasă la răcit.

Între timp, într-o altă cratiţă se pun la fiert zahărul cu apa şi se lasă să fiarbă până se leagă. Când siropul este aproape legat, se pun cojile de citrice şi se mai lasă să fiarbă cam 10 minute sau mai multicel dacă o vreţi mai legată.

Se lasă dulceaţa la răcit, apoi se toarnă în borcan, se pune capacul şi se depozitează la loc răcoros.

Notă! Poate vi se pare puţin zahăr, însă dacă veţi cântări cojile de citrice, veţi vedea că sunt uşoare, eu am avut cam 250 g, iar dulceaţa a ieşit suficient de dulce. Adaptaţi zahărul la cantitatea dumneavoastră de fructe, dar şi după preferinţe.

Timp total: aprox 40 min.

Porţii: 1 borcan

Poftă Bună!

Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:

http://ancutsa-cuisine.blogspot.ro/2017/12/dulceata-de-citrice.html

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Inghetata rapida

Inghetata rapida

Este cea mai rapida reteta de inghetata preparata in casa ,deosebit de delicioasa si de rapida, iubita de toti ai casei,...

Inghetata rapida
Castraveti murati

Castraveti murati

Castraveti murati, deliciosi!

Castraveti murati
Placinta cu dovlecei

Placinta cu dovlecei

O placinta cu dovlecei fina, care surprinde si satisface toate gusturile!

Placinta cu dovlecei