Melcisori cu nuca si gem de macese

Melcişorii ăştia sunt preferaţii mamei mele. De data aceasta am ales să-i pregătesc dintr-un aluat pufos de brioşe, iar pentru umplutură am preferat gemul de măceşe şi nuca măcinată. Pentru a completa gustul, am adăugat o glazură acrişoară de lămâie. Foarte mult îmi place cum se lucrează aluatul acesta, ca să nu mai spun de culoarea superbă pe care a avut-o datorită ouălor de ţară, primite de la verişoara mea.

Portii
10
Timp pregatire
30 minute
Timp coacere
20 minute
Complexitate
medie
Melcisori cu nuca si gem de macese

Ingrediente

  • 500 g faina
  • 5 oua
  • 50 g zahar
  • 180 g unt moale
  • 82% grasime
  • 7g drojdie uscata(1 plic)
  • Vanilie
  • coaja de lamâie
  • Sare
  • Gem de măceşe
  • 150 g nucă măcinata
  • Pentru glazurat:
  • Zeama de la o lamâie
  • Zahar pudra

Mod de preparare

Faina am amestecat-o cu drojdia, zaharul, sarea, vanilia, coaja de lamâie, apoi am pus ouale.

Am omogenizat toate ingredientele, dupa care, cu ajutorul mixerului la care am atasat paletele pentru framântare, am început sa adaug câte un cubulet de unt moale.

Neaparat sa folositi un unt de calitate, cu procent mare de grasime.

Am mixat pâna ce untul a fost foarte bine încorporat si aluatul a început sa se desprinda de peretii vasului.

Am mai framântat putin aluatul cu mâna, apoi am acoperit cu o folie alimentara si l-am pus la frigider pentru câteva ore.

Da, la frigider. Acest aluat va dospi foarte bine la frigider si apoi se va lucra foarte usor cu el.

Dupa ce a dospit suficient, am scos aluatul de la frigider si am întins o foaie de 1 cm grosime.

Am uns cu gem de măceşe si am presarat cu nuca macinata.

Am rulat foaia, apoi am taiat bucati de aproximativ 5 cm, pe care le-am asezat în tava pe hâtie de copt.

Le-am lasat sa mai dospeasca cât timp am încalzit cuptorul la 200 de grade C.

Am pus tava la cuptor pentru 20 de minute, pe treapta de jos a cuptorului.

Pentru glazura, am amestecat zaharul pudra cu zeama de lamâie si am glazurat melcisorii cât înca erau fierbinti.

Eu nu m-am abtinut si am mâncat unul imediat ce i-am scos din cuptor.

Voi sa faceti cum credeti de cuviinta.

 S-aveţi poftă !!!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Dulceata si peltea de gutui

Dulceata si peltea de gutui

Dulceata si pelteua de gutui sunt usor de preparat, dar care e diferenta intre ele? Din miezul merelor gutui se face...

Dulceata si peltea de gutui
Conopida pane

Conopida pane

O reteta gustoasa si rapida cu conopida. Conopida pane delicioasa servita calda cu un sos rece de smantana cu maioneza.

Conopida pane
Varza noua calita in tuci

Varza noua calita in tuci

Toamna in farfurie!!

Varza noua calita in tuci