Am cumpărat nişte afumătură de casă, însă am nimerit-o prea grasă pentu a o mânca aşa, astfel că am păstrat-o pentru a o găti la cuptor. Acum i-a venit rândul şi am pregătit un platou de toamnă cu felii de porc aşezate între felii de afumătură de casă, cartofi, ouă, mazăre, ciuperci şi mirodenii. Ne-a plăcut mult că afumătura a impregnat restul ingredientelor cu aroma ei.
Se desface carnea de porc cu un cuţit pentru a-i mări suprafaţa de lucru. Într-o tavă cu un strat subţire de ulei se aşază feliile de carne printre feliile de afumătură.
Apoi se aşază cartofii şi ciupercile spălate şi tăiate, mazărea congelată, se presară mirodenii şi sare, după gust, apoi se adaugă apa şi berea.
Se dă la cuptor cam 1 h şi 30 de minute la foc iute, să se rumenească.
Se scoate tava, se adaugă ouăle printre legume şi se mai dă la cuptor cam 10 minute.
Timp de pregătire: 10min
Timp de coacere: aprox 1h 40min
Porţii: 4
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2018/10/platou-cu-afumatura-cartofi-oua-mazare.html
Incearca o reteta usoara de cheesecake fara coacere cu mure si matcha – un desert rafinat, colorat natural, cu gust...
Cheesecake cu mure si matcha - reteta fara coacere, usoara si delicioasaRulouri delicate din dovlecei umplute cu crema de branza si coapte in sos aromat de rosii – o reteta italiana usoara,...
Rulouri de dovlecei cu branza la cuptor, in sos de rosii