Traditia mielului de Paste

Traditia mielului de Paste

Celebrarea Pastelui dateaza aproximativ din anul 1445 in. H, de pe vremea plecarii din Egipt a poporului evreu (Iudeii de mai tarziu) randuit de Moise. Cand a fost trimis un ingerul nimicitor peste toata tara Egiptului ca sa loveasca cu moartea pe toti noii nascuti, Domnul a dat o porunca speciala poporului sau care se afla in Egipt, si a carei ascultare le asigura protectia. Fiecare familie trebuia sa ia un miel de un an, de parte barbateasca, fara cusur si sa-l injunghie in seara celei de-a paisprezecea zi a lunii Abib (aproximativ aprilie). Cu o parte din sangele mielului sacrificat trebuia sa stropeasca cei doi stalpi si pragul de sus al tocului usii de la intrarea caselor lor. Cand Nimicitorul avea sa strabata tara, el urma sa treaca peste casele stropite cu acest sange (astfel, termenul Paste, de la ebraicul pesah, inseamna �a sari peste", �a trece peste" sau �a cruta"), in felul acesta, prin sangele mielului injunghiat, Israelitii au fost crutati de pedeapsa mortii care a venit peste toti intaii nascuti egipteni.

Din acest moment al istoriei, poporul lui Dumnezeu a celebrat Pastele in fiecare primavara (in general in preajma Vinerii Mari si a Pastelui crestin), ca raspuns la porunca Sa potrivit careia Pastele trebuia sa fie �o lege vesnica".
Dumnezeu a instituit semnul sangelui nu fiindca El nu ar fi putut distinge altfel pe Israeliti de Egipteni, ci pentru ca El a dorit sa-l invete pe poporul Sau importanta ascultarii si a rascumpararii prin sange, pregatindu-l astfel pentru "Mielul lui Dumnezeu" care, secole mai tarziu, va ridica pacatul lumii.
Exact in aceeasi zi, peste ani, Isus insusi a fost rastignit in ajunul Pastelui, ca Mielul de Paste care salveaza din pacat si din moarte pe toti cei care cred.

Astfel, in intreaga traditie crestina, Mielul il simbolizeaza chiar pe Iisus Hristos, care s-a jertfit pentru pacatele lumii si a murit pe cruce ca un miel nevinovat. Ulterior, mielul fript a devenit un fel principal pe masa de Paste a tuturor crestinilor. In Europa sunt foarte populari si mieii din unt, paste sau zahar.

Revenind insa la realitate, observam ca traditia ne costa.
Pana la Sfintele Paste mai este mai putin de doua saptamani si romanii au intrat in vria pregatirilor. Patronatele din domeniu estimeaza ca aproape 3 milioane de miei vor ajunge pe mesele romanilor in acest an.
La ora actuala, mielul se vinde la un pret de circa 15 lei/kg daca il luati viu, un miel avand intre 8-10kg. Asa ca multi prefera sa renunte la achizitionarea unui miel din cauza preturilor ridicate.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Un aperitiv special pentru masa de Paste!

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan
Cozonac floare, reteta video

Cozonac floare, reteta video

Astazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.

Cozonac floare, reteta video
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Carnati de porc cu cartofi taranesti
2
Mancaruri cu carne

Carnati de porc cu cartofi taranesti

Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!

Carnati de porc cu cartofi taranesti
Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
3
Sucuri fructe si legume

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings

Catina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
Sirop din muguri de brad
4
Siropuri

Sirop din muguri de brad

Siropul din muguri de brad este foarte sanatos si foarte usor de pregatit. Siropul din muguri de brad este un remediu natural...

Sirop din muguri de brad
Strudel cu prune
5
Aluaturi

Strudel cu prune

MENIU CU DRAGOSTE DE DIETA!

Strudel cu prune
Parteneri
Alba ca Zapada
Bucataras.RO

Alba ca Zapada

In fiecare an, in copilarie, mama le facea pentru Mos Craciun!

Alba ca Zapada
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Obiceiuri si traditii culinare de Florii
ReteteCulinare.RO

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola