Miel fript cu verdeturi amare

Ajunsi in pragul sarbatorilor de Paste cu pregatirile in toi, amintim de Cartea sfanta comuna celor doua religii care spune: �In ziua a zecea a acestei luni, fiecare om sa ia un miel pentru familia lui, un miel pentru fiecare casa� (Exodul 12, 3), iar mai departe: �Carnea s-o manance chiar in noaptea aceea, fripta la foc; si, pentru a nu uita amaraciunile indurate in robie, s-o manance cu azimi si cu verdeturi amare� (Exodul 12, 9).
Traditia ramane iar grusturile cresc. �Ierburile amare� le recunostem prin stevie, spanac si stufat la care, cu putina fantezie si savoare, adaugam si morideniile ideale pentru miel: usturoiul, ienuparul, cimbrul, rozmarinul si tarhonul.

Usturoi
Adorat de unii, tolerat de altii iar de altii respins in principal din cauza mirosului patrunzator, usturoiul este o vedeta culinara care starneste pasiuni pretutindeni. Este recunoscut prin gustul iute-patrunzator si se gaseste proaspat, sub forma de praf sau ulei.
Poate fi folosit: la salate, supe, sosuri, felurile de mancare pe baza de carne si de zarzavaturi.

Ienupera
Produsul ineapanulul, are un gust dulciu. Si poate fi folosita la mancarurile de peste, carne, saramuri, bauturile cu gin.

Tarhon
Are o aroma speciala, usor condimentat. Poate fi folosit: la sosuri, salate, la preparatele cu raci, la mancarurile de peste si cu carne, ca adaos la ingredientele pentru salate in otet si la sosurile pe baza de smantana.
Sub forma congelata aroma sa este deosebit de puternica, se adauga in cantitati mici.

Rozmarin
Condiment cu un gust acru amarui, puternic condimentat.
In buacatarie poate fi folosit: la preparatele din carne, In special la cele din carne de oaie, la mancarurile italienesti, la cele din carne de pasare, la mancarurile de zarzavaturi. cartofi si peste, cat si la compozitia sosurilor.

Cimbru
Cunoscut si sub denumirile de cimbrisor de gradina, cimbrisor grecesc, cimbru adevarat, lamaioara, ori iarba cucului, cimbrul (Thymus vulgaris L) este o mirodenie inrudita cu cimbrisorul si cu cimbrul de camp (Thymus serpyllum) Este o planta puternic aromata care este folosit de multe ori ca inlocuitor al piperului negru. Il gasim in stare naturala si forma uscata.
In alimentatie iul folosim un supe/ciorbe, preparate de carne

Stevie
Planta legumicola cultivata timp de mai multe secole pentru frunzele ei mari, comestibile cu gust acrisor. Este binecunoscut efectul de a �stinge� setea si de a creste pofta de mancare si functioneaza totodata ca laxativ. Sunt foarte des intrebuintate in supe, sosuri si salate.


Spanac
Este indicat datorita continutului mare de saruri minerale pentru anemie, astenie fizica si nervoasa, convalescenta.
Se recomanda ca spanacul sa nu fie preparat prin fierbere pentru a nu-si pierde calitatile. Se poate gati fie la abur, fie se poate manca crud in salate. Contine - saruri minerale (sodiu, potasiu, calciu, fosfor, magneziu, sulf) , vitamine (B si C), glucide. Contrar insa opiniei generale nu este planta cea mai bogata in fier!
In comert se gaseste in forma prospat, cat si forma conservata, congelata, semipreparata.

Traditional, stufatul se pregatea din ceapa si usturoi verde si fraged.

Stufat cu carne de miel

Ingrediente pentru 10 portii:
1,500 kg carne de miel, 250 ml ulei, 2,500 kg ceapa verde, 250 g usturoi verde (sau uscat, 100 g), 50 ml otet, 200 g ceapa uscata, 100 ml vin, 100 g pasta de tomate, 100 g faina, sare, boia de ardei, piper, dupa gust.

Preparare:
carnea se portioneaza, se spala, se scurge si se inabusa in ulei cu adaos de apa; se da sare si piper. Cind s-a inabusit se scoate in alt vas. Ceapa uscata se curata, se spala, se taie marunt si se inabusa in sosul de la carne. Se adauga faina dizoivata in apa, boiaua de ardei, pasta de tomate dizolvata in putina apa si se continua inabusirea, cu adaos de apa, timp de cca 20 minute. Cind s-a format un sos legat, se paseaza prin strecuratoare, si se adauga in vasul cu carne, continuind fierberea cca 30 minute. Spre sfirsit se pune vinul. Ceapa verde si usturoiul se curata, se spala si se taie marunt, apoi se inabusa intr-un vas cu ulei si adaos de apa, se pune otetul, apoi sosul de la carne si se mai fierbe inca 15 minute. La servire, se asaza portia de carne in farfurie, cu sos, iar deasupra se pune stufatul cu sos. Dupa preferinta, se serveste cu o felie de lamiie deasupra.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Un aperitiv special pentru masa de Paste!

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan
Cozonac floare, reteta video

Cozonac floare, reteta video

Astazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.

Cozonac floare, reteta video
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Carnati de porc cu cartofi taranesti
2
Mancaruri cu carne

Carnati de porc cu cartofi taranesti

Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!

Carnati de porc cu cartofi taranesti
Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
3
Sucuri fructe si legume

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings

Catina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
Sirop din muguri de brad
4
Siropuri

Sirop din muguri de brad

Siropul din muguri de brad este foarte sanatos si foarte usor de pregatit. Siropul din muguri de brad este un remediu natural...

Sirop din muguri de brad
Strudel cu prune
5
Aluaturi

Strudel cu prune

MENIU CU DRAGOSTE DE DIETA!

Strudel cu prune
Parteneri
Plachie de crap
Bucataras.RO

Plachie de crap

Imi era tare dor de niste peste, asa ca am facut o plachie de crap, buna de sa te lingi pe degete.

Plachie de crap
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Obiceiuri si traditii culinare de Florii
ReteteCulinare.RO

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola