Vanata, dragostea asiaticilor

Comparativ cu alte legume, vinetele au o istorie relativ scurta si nu sint foarte raspindite in lumea intreaga, fiind acceptate destul de greu. Au fost admirate ca plante decorative, iar cind au patruns in bucatarie, ca ingredient, gustul lor a fost putin apreciat de europeni. In schimb, in Orient sint nelipsite de la masa.


Vinetele au aparut in sudul Asiei, probabil in India. Scrieri vechi din China arata ca acestea erau consumate cu 300 de ani inaintea erei noastre. In Europa au ajuns insa mult mai tirziu, in secolul al doisprezecelea, cind au fost aduse in Spania de arabi. O data ajunse aici, vinetele nu au avut o primire foarte calduroasa, doar indraznetii italieni gasind o atractie pentru gustul acestor legume, pe care le numeau "mala insana", marul cel nebun. De altfel, denumirea italiana actuala are la baza aceasta expresie: "melanzana". Majoritatea europenilor s-au multumit sa le admire de la distanta, ca plante ornamentale, mai ales ca exista superstitia ca cine maninca vinete innebuneste. In America, un iubitor al artei culinare, Thomas Jefferson, le-a adus din Franta si le-a cultivat pentru prima data in gradina personala din Monticello, Virginia.

Astazi, vinetele sint foarte apreciate in bucataria orientala si mediteraneana. Aici exista mai multe tipuri: albe, sub forma de ou, violete - simple sau cu dungi verzi-, vinete de marimea unei afine, purpurii, dispuse sub forma unui ciorchine. Retetele pe baza de vinete sint numeroase. In Turcia, numarul lor ajunge la 1000, dintre care sint pregatite, in mod obisnuit, aproximativ 40. In Grecia, Egipt si Orientul Mijlociu vinetele sint consumate foarte des. In Italia, una dintre cele mai indragite retete se numeste Vinete parmigiana, in timp ce in Franta o friptura cu sos de legume, ratatouille, este foarte populara. In India, China si Tailanda sint preferate vinetele condimentate. De fapt, Asia acopera aproximativ 78% din suprafata cultivata cu vinete din lume. In Europa, Turcia produce o cantitate de vinete egala cu cea din restul tarilor continentului.

La cumparaturi
Cauta vinete tari, grele, care au coaja neteda. Pot fi pastrate la frigider citeva zile, maxim o saptamina, in sertarul pentru legume. Daca le pastrezi la temepratura camerei, se amarasc. La congelator pot fi pastrate pina la sase luni. Alege in general vinetele mai mici, pentru ca cele mari sint mai pufoase, au seminte mai tari si pot fi amare.

In bucatarie
Cind le pregatesti, curata-le cu foarte putin timp inainte, pentru a evita innegrirea. Unii bucatari recomanda ca vinetele sa fie frecate cu sare si lasate sa stea timp de 15 minute, pentru a evita gustul amar. In acelasi timp, aceasta tehnica este utila daca doresti ca vinata, care absoarbe uleiul ca un burete, sa retina mai putina grasime. Vintele pot fi pregatite fierte, prajite sau innabusite in ulei, cu rosii, ardei si condimente. Sint combinatia ideala cu usturoi, carne de miel sau vita.

Vinetele sint o sursa de acid folic si potasiu. De asemenea, contin vitamina A, C si B complex. 100 de grame au 28 de calorii.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Oua vopsite in foi de ceapa

Oua vopsite in foi de ceapa

Este pentru prima data cand vopsesc oua in foi de ceapa si pot sa spun ca au iesit foarte frumoase.

Oua vopsite in foi de ceapa
Cozonac pufos cu aluat oparit

Cozonac pufos cu aluat oparit

Cozonacul pufos cu aluat oparit se pastreaza moale si pufos si in zilele urmatoare. Aluatul de cozonac se lucreaza foarte...

Cozonac pufos cu aluat oparit
Drob usor de pui

Drob usor de pui

Drob de pui pentru masa de Paste, se face rapid si cu ingrediente 100% naturale si 100% sanatoase, alaturi de condimentele Kamis

Drob usor de pui
Cele mai apreciate rețete
Desert prajitura felie de lapte
1
Retete culinare

Desert prajitura felie de lapte

Astazi vreau sa iti arat cat de usor si simplu poti prepara acasa celebra prajitura indragita de toti copiii, prajitura felie...

Desert prajitura felie de lapte
Pasca poloneza clasica
2
Prajituri

Pasca poloneza clasica

Aceasta reteta de pasca poloneza clasica este absolut delicioasa! Cu blat cu cacao, crema de branza si glazura de ciocolata...

Pasca poloneza clasica
Aperitiv - Oua umplute cu avocado
3
Aperitive cu oua

Aperitiv - Oua umplute cu avocado

Oua umplute cu crema cu avocado: un aperitiv delicios, simplu de preparat si cu un aspect placut. Puteti face aceasta reteta...

Aperitiv - Oua umplute cu avocado
Prajitura cu mere si aluat razuit de post
4
Dulciuri

Prajitura cu mere si aluat razuit de post

Prajitura cu mere si aluat razuit de post, numita in popor si prajitura raioasa, este simplu de facut si la indemana oricui.

Prajitura cu mere si aluat razuit de post
Drob Pascal
5
Retete de Pasti

Drob Pascal

Anul acesta am pregătit pentru Paşte, două droburi din ficat de porc, dintre care pe unul l-am dus naşei. Am folosit alt...

Drob Pascal
Parteneri
Capunati cu ciuperci - de post
Bucataras.RO

Capunati cu ciuperci - de post

 Apreciez pastele italiene. Daca am incercat un sortiment si-mi place, cu siguranta il voi achizitiona din nou. Capunati...

Capunati cu ciuperci - de post
Drob de miel in foietaj
Gustos.RO

Drob de miel in foietaj

Organele de miel se pun la fiert in apa rece impreuna cu cateva boabe de piper,1 foaie de dafin timp de 35- 40 minute.

Drob de miel in foietaj
Altfel de Cozonac cu Nuca
ReteteCulinare.RO

Altfel de Cozonac cu Nuca

Altfel de Cozonac cu Nuca
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!! citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola