3 trucuri care te slabesc fara dieta

3 trucuri care te slabesc fara dieta

1. Mestecati mai incet Nu stiu daca ai mei m-am dus pe cand mica-mica la concursuri de supt lapte cat mai repede, stiu insa ca in copilarie terminam prima masa dintre cei ai familiei. Pe atunci ma grabeam sa cobor iarasi la joaca in fata blocului si am purtat obiceiul mancatului super rapid cu mine toata adolescenta si buna parte din tinerete. Pana cand am poposit in sudul Frantei, unde am si trait o vreme, si am descoperit ca unul dintre secretele siluetelor frantuzesti este mancatul lent. Mai iei o gura, mai spus o poveste, mai sorbi din priviri un val al Mediteranei. Asa am inceput si eu sa fiu mai atenta la ritmul in care mananc si sa imi impun unul. Mai ales ca un studiu recent spune ca cine consuma in tihna masa mananca, in medie, cu 300 de calorii mai putin zilnic fata de cei care mesteca in graba.   2. Micsorati farfuriile Poate nu ne dam seama, dar marimea farfuriilor ne influenteaza cantitatea pe care o mancam la o masa. Luam serviciile din bufet ca un soi de reper si umplem, umplem, umplem pana cand ni se pare potrivit de burdusita farfuria, desi, de cele mai multe ori, farfuria aceea este dubla, ca sa nu spun chiar tripla fata de o farfurie corecta in viziunea nutritionistilor. Va indemn asadar sa faceti acest test: sa cumparati vesela cu cel putin o marime mai mica, chiar doua, si sa vedeti cum va influenteaza schimbarea silueta. Sau, daca spuneti ca nu aveti bani de aruncat acum pe farfurii noi, luati-va drept nou reper farfuriile mici, cele de aperitive. Sunt perfecte pentru felul principal.   3. Mai usor cu uleiul Dupa ce am slabit 15 kilograme in Franta si m-am intors in patria muma, toate rudele m-au poftit la mese imbelsugate si ingreunate, desi le-am tot spus ca stilul meu de alimentatie s-a schimbat. Am avut o rugaminte mare si lata: sa nu foloseasca ulei la gratar si in ciorbe. Dupa ce mi-au jurat pe rosul ardeiului gras ca asa va fi, am descoperit unsoarea de un deget in supe si carne la gratar scaldata in uleiul folosit. Acum, eu veneam dupa 7 luni in care preparatele mele la gratar sau supele nu au cunoscut strop de ulei si, va spun cu mana pe inima, nu erau cu nimic mai prejos fata de ce mi-a fost servit prin vizitele de la intoarcerea in tara. Ulei din belsug nu inseamna neaparat gust mai bun. Inseamna insa cu siguranta kilograme in plus si, sper sa nu fie cazul nimanui, riscuri de boli. Daca nu il eliminati, macar diminuati-l. N-o sa simtiti mari diferente, va promit.   Cu fel de fel de sfaturi pentru o viata sanatoasa si o silueta frumoasa va astept zilnic pe www.pofticioasa.ro.

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste

11 Retete pentru zilele cu dezlegare la peste
Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan

Un aperitiv special pentru masa de Paste!

Terina de miel in crusta de dovlecei si susan
Cozonac floare, reteta video

Cozonac floare, reteta video

Astazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.

Cozonac floare, reteta video
Cele mai apreciate rețete
Pasca fara aluat (reteta video)
1
Prajituri

Pasca fara aluat (reteta video)

Pasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...

Pasca fara aluat (reteta video)
Carnati de porc cu cartofi taranesti
2
Mancaruri cu carne

Carnati de porc cu cartofi taranesti

Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!

Carnati de porc cu cartofi taranesti
Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
3
Sucuri fructe si legume

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings

Catina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...

Suc antiraceala prin presare la rece la Kuvings
Sirop din muguri de brad
4
Siropuri

Sirop din muguri de brad

Siropul din muguri de brad este foarte sanatos si foarte usor de pregatit. Siropul din muguri de brad este un remediu natural...

Sirop din muguri de brad
Strudel cu prune
5
Aluaturi

Strudel cu prune

MENIU CU DRAGOSTE DE DIETA!

Strudel cu prune
Parteneri
Tarta cu legume
Bucataras.RO

Tarta cu legume

Din categoria  "retete de post economice", va pot spune ca aceasta tarta, asa simpla cum a fost, a avut...

Tarta cu legume
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Gustos.RO

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.

Incearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....

Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Obiceiuri si traditii culinare de Florii
ReteteCulinare.RO

Obiceiuri si traditii culinare de Florii

Obiceiuri si traditii culinare de Florii
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită. citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola