Tocanita ardeleneasca cu ciuperci si smantana

Tocanita ardeleneasca cu ciuperci si smantana este pur si simplu delicioasa, n-o sa ma satur niciodata de ea. Reteta este exact ca si cea facuta de bunica mea, fara nimic complicat.

Timp pregatire
50 minute
Complexitate
medie
Tocanita ardeleneasca cu ciuperci si smantana

Ingrediente

  • Pentru 4 portii:
  • 1 kg de ciuperci champignons – se pot folosi si ciuperci de padure, pleurotus...
  • 1 ceapa medie
  • 150 ml smantana – eu am folosit o smantana groasa de la tara, foarte buna
  • 4-5 catei de usturoi
  • 2-3 linguri de faina
  • 1 legatura de marar
  • 1 legatura de patrunjel
  • 1 praf de tahon
  • 4-5 linguri de ulei
  • sare si piper dupa gust

Mod de preparare

Mod de preparare Tocanita ardeleneasca cu ciuperci si smantana:

Pregatirea ingredientelor:

Ceapa se curata, se spala si se toaca marunt. Ciupercile se curata de pielita, se rup picioarele si se spala toate rapid sub jet de apa rece. Atat palariile cat si picioarele se taie felii. Daca palariile sunt mari, taiati-le intai in jumatate, apoi le feliati. Usturoiul se curata, se spala si se toaca marunt. Mararul si patrunjelul se curata si se spala.

Preparare:

Intr-o tigaie mai mare sau chiar intr-o cratita, se pune uleiul la incins. Se calesc ceapa si usturoiul pana cand devin usor transparente, amestecand des. Se adauga ciupercile taiate si un praf de piper si se amesteca usor cateva minute, sa se caleasca si acestea putin.

Eu pun pe foc mic, ciupercile ies mai bine asa, chiar daca dureaza mai mult gatitul.

Cand ciupercile incep sa se inchida la culoare, se adauga apa pana cand aproape se acopera ciupercile. Nu va speriati ca e prea multa apa, ea va scadea. Evitati sa puneti sare la inceput, pentru ca ciupercile vor lasa si mai multa apa. Vom potrivi tocanita cu sare la final.

Cand mancarea incepe sa clocoteasca, adaugati mararul tocat.

Intr-o cana puneti 2 linguri cu varf de faina de grau si apoi adaugati apa pana pe la doua treimi din cana. Amestecati bine bine pana se omogenizeaza si adaugati continutul canii in mancare. Amestecati foarte usor pentru a evita sa rupeti ciupercile feliate.

De cand a dat primul clocot pana cand ciupercile s-au facut, eu am mai tinut pe foc cam 35 de minute la foc mic. Timpul poate sa scada, in functie de cat de tare dati flacara.

Se amesteca des, ca sa nu se arda.

Final:

Cand ciupercile sunt gata, se adauga smantana si se amesteca usor, apoi se mai clocoteste 2-3 minute. La final potrivim de sare si, daca mai e nevoie, punem si piper. Adaugam patrunjelul tocat si amestecam usor.

Servire:

Tocanita ardeleneasca cu ciuperci si smantana se serveste calda cu mamaliguta.

Alte retete cu ciuperci:

Tocanita de ciuperci pe pat de mamaliga cu parmezan

Salata de pui cu ciuperci si castraveciori acri

Pui cu ciuperci in sos de rosii

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Mini tarte cu ciocolata si capsuni

Mini tarte cu ciocolata si capsuni

Deserturi de vara Aceste minitarte sunt usor de preparat, foarte delicioase si foarte frumusele. Am cautat mai multe retete...

Mini tarte cu ciocolata si capsuni
Salata de cartofi

Salata de cartofi

O altă variantă a salatei orientale, adaptată după gustul nostru și ce am găsit prin frigider/cămară. Este o reteta...

Salata de cartofi
Mancarica scazuta din spanac verde cu afumatura

Mancarica scazuta din spanac verde cu afumatura

O mancarica de primavara plina de vitamine!

Mancarica scazuta din spanac verde cu afumatura