Hidratarea este primul pas pentru un organism sanatos

Hidratarea este primul pas pentru un organism sanatos

Un element important, ce nu trebuie niciodată neglijat, este calitatea apei. Studiile referitoare la efectele benefice ale apei pentru organismul uman, recomandă consumul zilnic de apă minerală naturală, cu un reziduu uscat scăzut (cantitate scăzută de minerale dizolvate), cu un conţinut de minerale echilibrat, precum şi cu un pH cât mai apropiat de cel neutru. Este cunoscut faptul că din masa corpului nostru, 60% este reprezentată de apă, însă din această cantitate, mai pierdem zilnic prin diferite căi: o parte se pierde proporţional cu efortul fizic, o parte se pierde când mergem la toaletă, o parte prin plămâni, atunci când respirăm, etc. Temperaturile ridicate duc la o pierdere mai mare de apă decât în mod normal – aceeaşi situaţie întâlnindu-se şi atunci când avem febră. Dacă apa nu este înlocuită la intervale regulate de timp, se poate instala deshidratarea. Prevenirea deshidratării, indiferent de condiţii, se poate realiza prin consumul unei cantităţi de lichide proporţională cu nevoile organismului. Sportivii, vârstnicii, bolnavii sau femeile însărcinate sunt categorii de persoane care prezintă un risc mai mare de deshidratere, aşa că ar trebui să consume mai multă apă pentru a rămâne hidrataţi. Dacă uneori se întâmplă să nu resimţim setea, acest lucru nu înseamnă că nu avem nevoie de apă – de aceea este necesar să bem cantităţi suficiente de lichide pentru prevenirea deshidratării. Din acest motiv, trebuie să ţinem cont de următoarele sfaturi:   Păstrează o sticlă de apă la îndemână – pe birou, în geantă sau pe noptieră. Te poţi lua cu treaba şi astfel uiţi să mai bei apă, dar dacă ai un pahar sau o sticlă  cu apă lângă tine, aceasta iti va reaminti sa bei apa. Când faci exerciţii fizice, conumă apă înainte, în timpul şi după antrenament. Începe şi încheie ziua cu un pahar de apă.   Hidratarea corectă ne ajută să avem un organism sănătos, contribuie la buna funcţionare a organelor, menţine o digestie optimă, contribuie la procesul de detoxifiere a organismului, oferă elasticitate pielii. Sunt foarte multe motive pentru care este important să ne hidratăm, aşa că hidrataţi-vă!

 

Comentarii

Pentru a comenta trebuie sa fii autentificat. Log in

Oua vopsite in foi de ceapa

Oua vopsite in foi de ceapa

Este pentru prima data cand vopsesc oua in foi de ceapa si pot sa spun ca au iesit foarte frumoase.

Oua vopsite in foi de ceapa
Cozonac pufos cu aluat oparit

Cozonac pufos cu aluat oparit

Cozonacul pufos cu aluat oparit se pastreaza moale si pufos si in zilele urmatoare. Aluatul de cozonac se lucreaza foarte...

Cozonac pufos cu aluat oparit
Drob usor de pui

Drob usor de pui

Drob de pui pentru masa de Paste, se face rapid si cu ingrediente 100% naturale si 100% sanatoase, alaturi de condimentele Kamis

Drob usor de pui
Cele mai apreciate rețete
Desert prajitura felie de lapte
1
Retete culinare

Desert prajitura felie de lapte

Astazi vreau sa iti arat cat de usor si simplu poti prepara acasa celebra prajitura indragita de toti copiii, prajitura felie...

Desert prajitura felie de lapte
Piersicute
2
Piscoturi, biscuiti, pesmeti, fursecuri

Piersicute

Piersicutele intotdeauna nelipsite pe masa de Sarbatori…. si-n copilarie dar si acum.

Piersicute
Iepure cu cartofi la cuptor
3
Mancaruri cu carne

Iepure cu cartofi la cuptor

O mancare gustoasa in sezonul rece

Iepure cu cartofi la cuptor
Sarmalute in foi de vita
4
Specialitati

Sarmalute in foi de vita

• spalati frunzele de vita si puneti-le intr-un bol cu apa fierbinte si sare, pentru 5 minute• daca folositi

Sarmalute in foi de vita
Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
5
Prajituri

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe

Am pornit de la ideea de a face o prajitura cu jeleu de fructe, deoarece aveam 2 pungunte de piureuri de fructe pe care le...

Prajitura cu mousse de vanilie si jeleu de fructe
Parteneri
Tarta cu branza si mac
Bucataras.RO

Tarta cu branza si mac

Va plac tartele? Dar branza? Eu astazi m-am gandit sa va aduc o tarta aperitiv, foarte gustoasa care sper sa va fie pe plac....

Tarta cu branza si mac
Drob de miel in foietaj
Gustos.RO

Drob de miel in foietaj

Organele de miel se pun la fiert in apa rece impreuna cu cateva boabe de piper,1 foaie de dafin timp de 35- 40 minute.

Drob de miel in foietaj
Altfel de Cozonac cu Nuca
ReteteCulinare.RO

Altfel de Cozonac cu Nuca

Altfel de Cozonac cu Nuca
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!! citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola