De obicei prepar mâncarea de fasole boabe pe aragaz şi încep prin a căli legumele. Pentru că mi-a plăcut mult cum a ieşit ultima dată la crock pot, am ales să o pregătesc tot aşa. Gătind fasolea la crock-pot, am considerat-o mai sănătoasă, pentru că nu am mai călit legumele, ci le-am adăugat alături de fasole şi carne, fierbându-se toate. Mi s-a părut mult mai gustoasă. În plus, am adăugat carne afumată care e gătită tot la abur, în locul cârnaţilor, pe care ar fi trebuit să-i prăjesc, folosind astfel mai puţine grăsimi.
Se alege şi se spală fasolea, se lasă la înmuiat în apă peste noapte.
A doua zi, se pregătesc legumele: se curăţă, se spală, apoi cepele se taie mărunt, iar morcovul se dă pe răzătoarea mare (iar ce rămâne din el, îl tai rondele).
Se pun în vasul aparatului crock-pot: uleiul, fasolea scursă, cepele, morcovul și afumătura. Apoi se adaugă sare, după gust, câteva foi de dafin, roşiile, bulionul desfăcut în puţină apă, dar şi un ibric cu apă. Se setează aparatul pe funcţia high, pentru 6 ore (în plus, eu aşez aparatul crock pot pe două plăci de faianţă, pentru că degajă căldură).
Se verifică dacă fasolea este fiartă (ţinând cont însă că de câte ori ridicăm capacul, se pierde căldură şi trebuie prelungit timpul de gătire cu 15 minute) şi se îngroaşă sosul cu puţină făină dizolvată în apă şi pusă prin strecurătoare, se mai completează cu apă sau bulion, dacă mai vreţi, după care se mai lasă măcar o jumătate de oră.
Porţii: 8
Timp de pregătire: 10 min (+ câteva ore necesare hidratării fasolei)
Timp de gătire: aprox 6 ore, pe nivelul high.
Poftă Bună!
Dacă v-a plăcut reţeta mea, o puteţi găsi şi pe blogul meu:
https://ancutsa-cuisine.blogspot.com/2019/01/mancare-de-fasole-cu-afumatura-la-crock.html
Un aperitiv special pentru masa de Paste!
Terina de miel in crusta de dovlecei si susanAstazi iti arat pas cu pas cum fac eu cozonacul floare, umplut cu crema de ciocolata si nuci crocante.
Cozonac floare, reteta videoPasca fara aluat este o alternativa delicioasa la reteta clasica de pasca, cu aluat ca cel de cozonac. Urmareste reteta video...
Pasca fara aluat (reteta video)Cat de gustosi sunt carnatii facuti in casa! Hai sa vezi cum se fac!
Carnati de porc cu cartofi taranestiCatina este una dintre cele mai bogate surse de vitamina C, cu un continut de 10 ori mai mare decat portocalele. Consumati...
Suc antiraceala prin presare la rece la KuvingsSiropul din muguri de brad este foarte sanatos si foarte usor de pregatit. Siropul din muguri de brad este un remediu natural...
Sirop din muguri de bradImi era tare dor de niste peste, asa ca am facut o plachie de crap, buna de sa te lingi pe degete.
Plachie de crapIncearca reteta noastra delicioasa de cheesecake fara coacere cu capșuni, un desert racoritor si ușor de preparat....
Cheesecake fara coacere cu capsuni. Un desert fin si aromat.
Comentarii