Azi avem la masa o minunatie de chifle cu continut scazut de gluten, gustoase si potrivite atat pt cei mari, cat si pt cei mici Iar variantele combinatorii, sau de servire sunt, practic, inepuizabile :)
Primul pas a fost sa prepar faina din grau integral, apoi pe cea din malai (cu ajutorul rasnitei de cafea). Intr-un bol am pus putina apa calduta cu drojdie, am adaugat ouale, untul topit, uleiul si branza rasa pe razatoarea mica. Am incorporat faina de grau integral si pe cea de malai (aceasta din urma da o culoare frumoasa, usor galbuie, aluatului). Am pus si verdeturile uscate, impreuna cu putin patrunjel verde tocat, iar la sfarsit am adaugat faina alba. Am framantat aluatul, pana s-a format o bila elastica, am acoperit cu un prosp si am lasat la dospit intr-un loc ferit de curent. Dupa ce si-a dublat volumul, am format 8 bile (chiflele) si le-am pus in tava tapetata cu hartie de copt. Am uns chiflele cu putin ou batut si am mai presat patrunjel uscat (pt. contrast). Am dat la cuptor, la foc mediu, pana au trecut testul scobitorii.Le-am scos din cuptor si le-am lasat la racit pe un gratar de lemn.
Au iest foarte aromate si gustoase, chiar piticul meu s-a declarat incantat, ceea ce e o maaaare victorie!
Enjoy!
Cu aceasta reteta doresc sa particip la concursul Castiga timp - testeaza produse Philips, care a inceput deja pe data de 22.04. Ma bucur tare mult ca am reusit si eu sa aflu la timp de aceasta campanie, mai ales ca am mare nevoie de un astfel de produs pt. testat. Trebuie sa recunosc ca pana acum am avut un robot de bucatarie de care am fost foarte multumita, dar care a cedat de curand. Din pacate, timpul meu liber este, practic inexistent, eu tot alergand intre serviciu, casa si navete, iar oboseala si criza de timp si-au facut simtita prezenta. Practic, aceste produse Philips sunt o minune la casa omului, pt. ca injumatatesc timpul petrecut la prepaparea retetelor, iar eu as putea sa ma ocup de multele treburi ramase in urma.
O prajitura aromata perfecta si racoritoare! Enjoy!
Prajitura cu cocos si visinePentru ca pietele s-au umplut de dovlecei, ardei si vinete frumoase frumoase… o sa va arat azi reteta perfecta pentru o...
Legume umplute cu puiSalata caprese imbina intr-un mod miraculos gustul rosiilor cu cel al branzei mozarella; totul desavarsit cu ulei de masline...
Salata caprese cu rosii cherryGemul de agrise este foarte aromat si sanatos si se prepara la fel ca orice reteta de gem. Sa culegi agrise poate fi o...
Gem de agriseIarna folosim frunza de vita pentru prepararea delicioaselor sarmale si de aceea trebuie sa ne gandim din timp,cand vita este...
Frunze de vita opariteSosul de mere cu smantana este o combinatie delicioasa si cremoasa de mere proaspete si smantana. Perfect pentru a insoti...
Sos de mere cu smantanaAceasta mancare este o mancare de sezon, tinind cont ca spanacul il gasim mai mult spre toamna si inceputul anotimpului rece....
Mancarica de spanac cu carne de miel si nautTARTE si PLACINTE rumenite si iscusite
Tarta cu piept de pui si porumbPrepara o zmeurata de casa, dulce si parfumata, ideala pentru ocazii speciale si nu numai. Reteta clasica, usor de urmat, cu...
Zmeurata de casa - reteta clasica de lichior de zmeura
Comentarii