Istoria ceaiului incepe in antichitate, in China, in urma cu mai bine de 5000 de ani. Legenda spune ca Shen Nung, un imparat din acea vreme, vizita o regiune indepartata a regatului sau; in aceste vizite el tinea neaparat ca apa pe care o bea sa fie fiarta, din precautii igienice. Intr-o zi de vara. In timp ce facea un popas in natura, servitorii lui au pus apa la fiert pentru imparat; in timp ce apa fierbea, niste frunze uscate au cazut in vas iar apa a primit o culoare maronie. Curios, imparatul a dorit sa guste lichidul rezultat, care s-a intamplat sa ii placa foarte mult. In acest fel, spune legenda, a fost descoperit ceaiul.
Consumul de ceai s-a imprastiat in cultura chinezeasca la toate nivelurile societatii. In anul 800 e.n., Lu Yu a scris prima carte dedicate acestei bauturi, Ch�a Ching. El ramasese orfan de mic si fusese crescut de calugarii buddisti intr-o manastire chinezeasca.
Primele seminte de ceai au fost aduse in Japonia de preotul buddist Yeisei, care apreciase valoarea ceaiului in timpul meditatiei. Din acest motiv, el este cunoscut ca `Parintele Ceaiului` in Japonia. Ceaiul a primit curand sustinere din partea imparatului si a devenit cunoscut peste tot in Japonia.
In Japonia, ceaiului ii era dedicata o ceremonie speciala : `Cha-no-yu`, care necesita cativa ani de antrenament si practica pentru a fi realizata in modul cel mai perfect, politicos si plin de gratie.
Ceremonia ceaiului insemna o forma de exprimare a puritatii, aproape o arta. In curand au fost construite `case ale ceaiului`, cu o arhitectura speciala, caracterizata de simplitate. In timp, ceremonia si-a pierdut din insemnatatea initiala Zen si a devenit mai accesibila maselor.
