Pentru ca un preparat sa aiba gust, adica savoare trebuie sa aiba condimente. De mii de ani oamenii pun la mincare diverse ierburi, pentru a-i imbogati aroma.
Fiecare simte in felul sau gustul condimentelor. De aceea, unii dintre noi apreciaza o mincare mai aromata, in timp ce altii prefera un gust mai putin pregnant. Un grup de cercetatori a demonstrat cum variaza gustul in functie de persoane printr-un experiment pe un grup de persoane carora le-a dat sa testeze o substanta extrasa din broccoli si alte plante asmenatoare. In timp ce unora le-a placut gustul, pentru altii extractul respectiv era foarte amar. Specialistii au ajuns la concluzia ca aceasta perceptie este mostenita genetic. Cu toate acestea, poate fi influentata in timp, pe masura ce simtim gusturi din ce in ce mai variate. Mai exact, poate fi mai fina.
Condimentele dau identitate maincarii, transformind-o din una obisnuita, in ceva special. In unele preparate, rostul lor este sa scoata in evidenta gustul anumitor ingrediente, facindu-le mai rafinate, in timp ce in altele, condimentele sint puternice, fiind ingredientul care identifica mincarea respectiva. Astfel este cazul mincarurilor pe baza de curry sau chili.
Pentru ca sa intelegi care condiment este potrivit gustului tau sau unui anumit tip de preparat nu iti ramine decit sa experimentezi! Condimentarea mincarii este o arta care sa invata in timp, chiar si din greseli. Prima conditie este sa aduni variate sortimente pe care sa le testezi si, in al doilea rind, sa stii sa le pastrezi. Tine minte: umiditatea, lumina si caldura sint dusmanii ierburilor! Pastreaza, de exemplu, usturoi proaspat intr-un loc aerisit unde poti sa tii si patrunjelul si mararul verde. Poti sa le pastrezi si uscate, invelite in hirtie de ziar, intr-un loc nu foarte rece, dar bine aerisit. O alta solutie de conservare este sa le tai marunt si sa pui cite o lingurita in cubulete de gheata, sa acoperi cu apa si sa le congelezi. Dupa aceea scoate cuburile de gheata si pastreaza-le intr-o punga, la rece. Insa trebuie sa stii ca unele ierburi isi pastreaza mai bine aroma uscate, cum este cazul busuiocului. Uscarea se poate fac in cuptor, la foc mic, la soare sau la microunde.
Avanatjul conservarii condimentelor in forma uscata este ca pot fi pastrate chiar si doi trei ani, fara probleme. Singura deficienta este ca isi pierd din aroma. Dar acest lucru poate fi compensat prin adaugarea unei cantitati mai mari la mincare.
Evita pe cit posibil sa cumperi condimente si diverse ierburi uscate din magazin, pentru ca multe contin conservanti pentru a se pastra mai bine. Daca optezi sa cumperi din piata, de exemplu, orienteaza-te ca planta uscata sa aiba culoarea apropiata de perioada cind era verde. In general, o frunza verde trebuie sa ramina verde si dupa uscare, daca se face in conditii corespunzatoare. Piperul, paprika si chili nu trebui tinute intr-un mediu umed si rece. Aceste condimente, chiar si dupa procesare, contin oua de insecte care, in prezenta acestui mediu se pot dezvolta.
Mai trebuie sa stii ca in varianta uscata, condimentele au o aroma mai puternica, astfel ca este indicat sa folosesti o cantitate redusa cu o treime fata de situatia in care alegi condimente proaspete. Cind adaugi ierburi uscate la mincare, striveste-le intii intre degete, pentru a elibera aroma mai repede, mai puternic. Cind gatesti un numar dublu de portii decit arata reteta, nu dubla si cantitatea de condiment, ci adauga cam de o data si jumatate mai mult si apoi mai condimentezi doar daca este cazul. In general, foloseste doar o planta puternica la condimentat: rozmarin, salvie, menta, marar, cimbru si completeaza cu plante care nu au aroma foarte tare.
Iti poti face si tu cutiute cu diverse condimente. Pentru patru portii, un sfert de lingurita de condiment este suficient. Nu uita ca unei mincari, odata condimentata, nu ii mai poti schimba gustul... Iata citeva exemple de amestecuri:
Amestec picant: jumatate de cescuta de paprika; 2 lingurite oregano; 2 linguriote chili; o lingurita praf usturoi; o lingurita piper negru; 1/2 lingurita mustar uscat
Condiment italian: 4 lingurite patrunjel uscat tocat; 4 lingurite ceapa tocata uscata; o lingurita oregano; 2 lingurite busuioc uscat; o lingurita cimbru; 2 lingurite saminta de telina; o lingurita praf usturoi; 1/4 lingurita piper negru
Amestec pe baza de ceapa: 1/2 ceasca ceapa uscata, taiata marunt; 2 lingurite busuioc; 2 lingurite chimion; 2 lingurite praf usturoi; 2 lingurite piper negru
Condiment american: o lingurita chili; 2 lingurite oregano; o lingurita praf usturoi; 2 lingurite piper negru; 6 lingurite ceapa uscata; 3 lingurite paprika; o lingurita condiment pentru supa
Idei de arome:
varza: chimen, chimion, usturoi, mac, maghiran
morcovi: dafin, seminte de anason, chimen, ghimbir, oregano
fasole verde: migdale, marar, oregano, ceapa, rozmarin, cimbru
mazare: arpagic, marar, patrunjel, ceapa, salvie
cartofi: arpagic, menta, ceapa, cimbru
spanac: piper, mustar, seminte de susan
pui: paprika, vegeta, salvie, rozmarin
peste: dafin, curry, marar, mustar, parika, ceapa
vita: busuioc, dafin, usturoi, rozmarin, cimbru
porc: chimen, curry, usturoi, ghimbir, mustar, rozmarin, cimbru